miercuri, 14 octombrie 2009

Sfânta Cuvioasă Parascheva mult folositoarea

Lauda Moldovei și binecuvântarea României


Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Parascheva care a plâns la Biserica Sfânta Vineri-Hereasca din București înaintea demolării


Niciodată nu vom înceta a vesti minunile tale, preacuvioasă, că de n-ai fi stat tu, rugându-te pentru țara aceasta pe care o păzești cu preacuratele tale moaște, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi ușurat de bolile care au venit asupra noastră, pentru păcatele noastre cele multe? Deci dimpreună cu tine cântam lui Dumnezeu : Aliluia ! (condacul 10)

vineri, 9 octombrie 2009

Icoana Maicii Domnului din Korsun


Icoana aceasta ilustrează cel mai bine dragostea maternă, dar și umanitatea Fiului. Provine din Efes și se pare că a fost pictată de Sf.Ap.Luca, numeroasele sale copii sunt foarte răspândite în Rusia. Se cinstește la 9 octombrie cu mare evlavie.

Persoane interesate