Luna septembrie in 13 ziIe:

Innoirea bisericii Sfintei Invieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Astazi praznuim innoirea bisericii ce­lei noi, preaslavita si mare din Ierusalim, nu aceea pe care a zidit-o Solomon impa­ratul, pe muntele Moria, ci aceea pe care binecredinciosul imparat Constantin impreuna cu cea vrednica de lauda, maica sa Elena, au facut-o pe muntele Golgota preaminunata.

Si au curatat si innoit si Sfantul Loc, cel spurcat eu necuratia idolilor. Ca, dupa Patima cea de bunavoie a lui Hristos si dupa Invierea si Inaltarea la cer, Sfantul Loc, pe care s-a savarsit mantuirea noastra, era urat si spurcat de norodul cel urator de Hristos. Iar, mai vartos Adrian paganul imparat, toate locurile cele sfinte le-a spurcat cu dracesti idoli si jertfe. Ca pe locul cetatii celei preafrumoase a Ierusalimului, cea stricata de Tit, Adrian a zi­dit o cetate cu numele sau si a numit-o Elia, ca el asa se numea, Elia Adrian. Atunci a poruncit ca sa se astupe morman­tul Domnului cu tarina si cu pietre mari. Iar pe muntele acela, unde Domnul a fost rastignit, a zidit o capiste zeitei sale Venera cea spurcata, punand intr-insa idolul ei. Iar deasupra mormantului celui dum­nezeiesc a pus un alt idol, acela al zeului Jupiter. Si in locul unde Mieluselul lui Dumnezeu S-a adus pe Sine jertfa lui Dumnezeu Tatal, pentru pacatele noastre, acolo se aduceau jertfe spurcate dracilor si se savarseau necurate pacate. Asemenea si in Betleem, unde Cel preacurat din preacuratul pantece S-a nascut I-a pus pe ido­lul Adon, ca acel loc sfant sa se spurce cu Iucrurile de rusine. Iar unde a fost templul Iui Solomon, acolo a zidit o capiste ido­Ieasea. Si a poruncit sa nu indrazneasca nimeni a numi cetatea aceea lerusalim, ci Elia. lar toate aeestea s-au facut, vrand ca si pomenirea numelui lui Iisus Hristos sa o piarda de pe pamant, pentru aceea si ce­tatea intru care Hristos multe semne a fa­cut, a numit-o cu alt nume. lar la locurile unde S-a nascut si unde S-a rastignit si S-a ingropat, a facut lacasuri dracesti, ca, adica, neamul ce vine sa uite cu totul pe Hristos si locurile acelea, pe unde au um­blat picioarele lui Hristos, sa nu Ie mai po­meneasca nimeni, niciodata. Insa a pierit el insusi, ticalosul.

Locul cel sfant, iarasi, I-a proslavit Imparatul slavei. Ca a ridicat pe imparatul Constantin si pe maica sa Elena si, lumi­nandu-i pe dinsii cu lumina sfintei cre­dinte, le-a pus lor la inima sa innoiasca sfanta cetate a lerusalimului si sa zideasca locas lui Dumnezeu, preafrumos, si toate sfintele locuri de spurcaciunile dracesti sa Ie curateasca si sa Ie sfinteasca. Deci, binecuvantatul imparat Constantin a trimis la acest lucru pe Sfanta Maica sa Elena, cu multime de aur, la lerusalim si a scris preasfintitului patriarh Macarie, ca sa adauge sarguinta la zidirea bisericii. Deci, ajungand Sfanta Elena la lerusalim, a stri­cat toate locasurile idolesti si idolii i-a sfa­ramat si sfanta cetate de toate spurcaciu­nile paganesti a curatat-o si a innoit-o. Si a mai aflat inca si cinstita Cruce a Domnu­lui si mormantul, indepartand tarina si pie­trele, cu care au fost astupate, si a inte­meiat acolo biserica foarte frumoasa si mare si a ingradit amandoua locurile, adica locul unde a fost rastignit Hristos si locul unde a fost ingropat, ca nu erau departe unul de altul, cum zice Evanghelistul loan: "Iar, in locul unde a fost rastignit, era o gradina, si in gradina un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru ca mormantul era aproape" (loan, 19, 41-42).

Deci, cu o biserica a cuprins si Golgota si mormantul Domnului. Si a fost numita biserica aceea Martirion, adica marturie. Marturie insa a invierii lui Hristos; marturisind ca la acel loc Hristos a murit si a inviat.

Inca a mai zidit Sfanta Elena si alte biserici: in Betleem, la muntele Eleonului, la Ghetsimani si la multe sfinte locuri si le-a infrumusetat cu toata podoaba. Insa biserica cea de deasupra mormantului Domnului, mai mult decat toate, era mai frumoasa si mai mare. Dar imparateasa Elena n-a apucat sa vada sfarsitul bisericii, ca se intorsese la fiul ei si se mutase la Domnul, pana a nu se savarsi biserica. Ca n-a fost cu putinta ca o atat de minunata si mare zidire sa se savarseasca in putina vreme, ci abia in zece ani s-a zidit.

Deci, savarsindu-se biserica, a poruncit dreptcredinciosul imparat ca sa se adune epis­copii din toate partile in Ierusalim la sfin­tirea bisericii.















Si a venit multime multa de arhierei, ce se adunasera din Bitinia si din Tracia, din Cilicia si din Capadochia, din Siria si din Mesopotamia, din Fenicia si din Arabia, din Palestina si din Egipt, din Africa si din Tibania si din Persida, un episcop. Ci, si popor mult, fara de numar, din toata lumea se adunase, cat in hotarele Ierusalimului nu incapeau noroadele. Si s-a sfintit biserica Invierii lui Hristos in­tru aceasta luna in treisprezece zile si tot Ierusalimul s-a innoit, intru al treizecilea an al imparatiei lui Constantin. Si au ase­zat Sfintii Parinti, ce se adunasera acolo, ca sa praznuiasca in tot anul ziua innoirii, dupa asemanarea cu aceea a lui Solomon. Ca, precum Solomon, in legea veche, zi­dind o biserica preaslavita, Sfanta Sfinte­lor, pusese rinduiala ca, in toti anii, intru aceasta luna a lui septembrie, intru care a fost sfintita, sa se praznuiasca ziua innoirii· ei, despre care innoire si in Evanghelie se pomeneste : ,,Si era atunci la Ierusalim sarbatoarea innoirii templului" (loan, 10, 22), asa si Sfantul si intocmai cu apostolii imparat Constantin, in Darul cel nou, zi­dind o a doua Sfanta a Sfintelor, a oran­duit, cu Sfintii Parinti, ca innoirea bisericii celei mari din Ierusalim, care este mama tuturor bisericilor, sa fie praznuita de toate bisericile din toata lumea. Sa praznuim, deci, multumind lui Dumnezeu Hristos, Celui ce cu Patima si cu Invierea Sa a innoit toata faptura si a curatit sfanta sa Biserica de spurcaciunile idolesti. Dar si noi sa ne innoim, facandu-ne biserici ale Dumnezeului celui viu, lepadand pe omul cel vechi si, imbracandu-ne in omul cel nou, sa ne intoarcem de la rau­tatile noastre, care s-au invechit in noi, si sa facem lucruri bune, incepand sa um­blam intru innoirea vietii. Ca, precum oa­menii praznuiesc innoirea bisericii celei facuta de mana, asa si ingerii sa praznuias­ca biserica noastra cea sufleteasca, nefa­cuta de mana. Ca bucurie se face in ceruri ingerilor de pacatosul care, prin pocainta, se innoieste.

( PROLOAGELE, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova 1991 )

Sfaturi practice în Biserică: Importanţa picturii bisericeşti pentru credincioşi
Răzvan-George Topală

Orice biserică ortodoxă se desăvârşeşte sau se plineşte cu pictură religioasă, atât în interior, cât şi în exteriorul acesteia. Din cadrul picturii bisericeşti face parte şi icoana; aceasta fiind semnul prezenţei şi ocrotirii lui Dumnezeu.
Fiecare credincios, când intră în Biserică, se închină întâi icoanelor de la iconostase şi apoi icoanelor sau scenelor biblice din pictura lăcaşului de cult.
Astfel, prin pictura din biserici, creştinul este antrenat într-un proces de cunoaştere a învăţăturii creştine care i se descoperă printr-o varietate de forme şi culori ca într-o carte complexă de teologie şi de viaţă creştină; de aceea, pictura religioasă are rolul de a învăţa evenimentele sfinte parcurse în cadrul religios din timpul anului bisericesc. Cu alte cuvinte, iconografia sau pictura religioasă actualizează evenimentele şi persoanele sfinte de fiecare dată când săvârşim sfintele slujbe, şi nu numai.
De aici rezultă că pictura bisericească poate fi înţeleasă pe deplin doar prin viaţa liturgică şi sacramentală, pentru că exprimă adevărul revelat şi integrează misterul liturgic. Creaţia întreagă este într-o relaţie deosebită cu orientare sau direcţie către veşnicie; adică, prin iconografia ortodoxă se pun bazele relaţiei dintre natural şi spiritual, dintre firesc-omenesc şi dumnezeiesc.
De aceea, chiar dacă pictura din biserici prezintă numeroase simboluri şi semnificaţii, desluşirea acestor înţelesuri, dincolo de simbolism, se poate face prin mijloace educativ-catehetice; pictura bisericească constituind un material intuitiv cu eficienţă în procesul educativ şi catehetic.
Astfel, picturii religioase i se mai spune "Biblia neştiutorilor de carte sau pentru cei mici" pentru că vorbeşte şi învaţă prin imagine; iar imaginea vorbeşte de la sine şi determină către cunoaştere directă substituindu-se de multe ori explicaţiilor verbale, adresate.
Potrivit Sfântului Dionisie Areopagitul (sec. V-VI), pictura bisericească, cu precădere icoana, constituie depăşirea efectului pur estetic sau chiar religios asupra privitorului, având un profund efect pentru cel care priveşte icoana şi, desigur, se roagă.
Mai mult decât atât, icoana devine o cale care ne conduce la prototip, adică la Hristos, la care nu poţi ajunge decât dacă s-a stabilit relaţia dintre chip şi original; astfel că icoana nu îl înlocuieşte pe Hristos, ci mijloceşte către Hristos.
De aceea, iconografia religioasă ni-L face sensibil şi perceptibil simţurilor noastre pe Hristos şi ne face asemănători cu cei ce L-au văzut pe Acesta în trup omenesc.

sursă www.ziarullumina.ro

Sf. Mc. Marcela

Mulți dintre noi nu știu că există o muceniță cu acest nume. Aflând de aceasta, vreau să vă fac partași la bucuria descoperirii, mai ales pe cei care îi poartă numele și pot să o cinstească cum se cuvine de acum înainte.

Mucenița Marcela, fecioara din Hios a fost tăiată in bucăți de propriul tată, stăpânit de duhul desfrânării în anul 1500, aceasta vrând să-și păstreze nepătată haina Sfântului Botez.

Din când în când pietrele din apropierea bisericii din Hios( Grecia) se înroșesc ca stropite cu sânge. Credincioșii ating de ele bolnavii care se vindecă miraculos prin mijlocirea Sfintei. Pomenirea sa se face la 22 iulie.


Mărturie despre nenumăratele minuni stau aceste obiecte aduse drept mulțumire.