Praznuirea Sfantului Ierarh Vasile cel Mare

Sfantul Ierarh Vasile cel Mare,dascal al Bisericii.
(invataturi)


Semnificatiile unor gesturilor liturgice :

De ce ne rugam cu fata spre rasarit?

Pe cand noi toti privim spre rasarit in timpul rugaciunilor, putini sunt aceia care stiu ca in felul acesta cautam spre vechea patrie, spre paradisul pe care l-a sadit Dumnezeu in Eden, care se afla la rasarit .

De ce ne rugam in picioare duminica?

Facem rugaciuni stand in picioare, in zi de duminica, dar nu cunoastem toti motivul.
Facem aceasta nu numai pentru a ne reaminti prin aceasta pozitie, de ziua invierii, de harul care ni s-a dat - de faptul ca am inviat impreuna cu Hristos si ca trebuie sa privim catre cele de sus- ci si pentru ca aceasta zi pare sa fie chipul veacului viitor.
De aceea, desi este inceputul zilelor, nu a fost numita de Moise prima,ci una.
Aceasta zi este una si in acelasi timp a opta zi, la care s-a referit Psalmistul in unele suprascrieri ale psalmilor (Ps. 6 si 11); este starea care se va arata dupa acest timp, ziua cea fara sfarsit, care nu cunoaste seara nici a doua zi, acel veac netrecator si fara sfarsit. Prin urmare, Biserica isi invata fiii sa se roage in aceasta zi, stand in picioare pentru ca prin continua reamintire a vietii fara de sfarsit, sa nu neglijeze sa-si procure merindele necesare in vederea mutarii la alta viata .

Viata viitoare este simbolizata de toata perioada Cincizecimii. Caci aceea zi una si prima,inmultita de 7 ori cu 7 alcatuieste perioada de 7 saptamani sfinte ale Penticostarului.
Incepand cu Duminica, sa reia acel ciclu de 50 de ori, sfarsind cu Duminica. In felul acesta,aceasta perioada se aseamana vesniciei,care, ca intr-o miscare ciclica incepe de la punct si la acelasi punct ajunge. Biserica ne-a invatat ca in aceasta perioada sa facem rugaciuni stand in picioare pentru ca sa ne ridicam cu mintea de la cele prezente la cele viitoare.

Dupa fiecare ingenunchere ne ridicam pentru a arata ca datorita pacatului am cazut la pamant, insa datorita iubirii de oameni a Celui ce ne-a creat, am fost chemati in cer .

Ce inseamna a sta drept?

Dintre toate vietuitoarele numai pe om l-a creat Dumnezeu cu facultatea de a sta drept . Ca sa cunosti, din pozitia lui, ca viata ta este o origine dumnezeiasca. Numai omul are privirea gata spre cer, ca sa nu se indeletniceasca cu pantecele, nici cu pasiunile cele de sub pantece, ci sa aiba toate pornirile lui spre rugaciune.
Apoi, asezand capul in partea cea mai de sus a trupului, a pus in el cele mai alese simtiri .


Cum sa ne rugam neincetat

Sa nu-ti fie insa, intreaga noapta sortita somnului si nici sa accepti sa-ti faci nefolositoare jumatate din viata, lasandu-te in voia somnului, ci imparte-ti timpul noptii intre somn si rugaciune. Visurile chiar sa-ti dea prilej de gandire cu privire la credinta. Ca de cele mai multe ori inchipuirile din vis sunt ecouri ale preocuparilor din timpul zilei. Ce preocupari avem ziua pe acelea le avem si in vis. Asa facand ,,te vei ruga neincetat”.
Nu-ti faci rugaciunea cu cuvinte, dar unindu-te tot timpul vietii tale cu Dumnezeu prin purtarea ta,viata ta va fi o rugaciune continua si neintrerupta .


Cum sa ne rugam. Staruinta si rabdarea in rugaciune:


Iar cand te rogi, ai grija sa nu ceri cele necuvenite in locul celor cuvenite, starnind mania Domnului; sa nu ceri bani, slava lumeasca, putere sau orice altceva din cele pe care le aduc acestea, ci sa ceri Imparatia lui Dumnezeu si El iti va da toate cele de trebuinta trupului, precum Insusi Domnul spune: ,, Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua”(Matei 6,33).
Imparatul nostru este zelos si se manie daca se cer de la El cele mici si de rand sau cele necuvenite.Asadar sa nu te arati deznadajduit in rugaciune, ci sa ceri pentru tine lucruri vrednice de Imparatul Dumnezeu.

Cand te rogi sa nu incepi cu cererea, ca sa nu arati ca te rogi lui Dumnezeu silit de nevoie.
La inceputul rugaciunii, deci, uita de tine, de sotie, de copii; lasa pamantul, intinde-ti bratele spre cer; lasa toata faptura vazuta si nevazuta si incepe prin a preamari pe Cel care le-a facut pe toate.

Staruinta:

Si cerand cele bineplacute Lui, sa nu incetezi pana ce nu vei dobandi cele cerute.
Cel ce vrea sa fie ajutat de Dumnezeu nu-si paraseste datoria; si pe cel ce nu-si paraseste datoria, nu-l paraseste niciodata ajutorul dumnezeiesc.

Rabdarea:

Doresti sa sti, iubitule, care era rabdarea sfintilor si cum nu deznadajduiau?
Dumnezeu a chemat pe Avraam, pe cand era mai tanar, si l-a mutat din pamantul asirienilor in Palestina zicandu-i: ,, Iata iti voi da tie pamantul acesta si urmasilor tai; si vor fi ca stelele cerului urmasii tai, care nu vor putea fi numarati (Facere 13,15-16). Si au trecut multi ani si i-a imbatranit firea, dar a ramas nezdruncinat in credinta.

*Ionut.

Sf. Eufrosina cea nebuna pentru Hristos

Pomenita pe 16 iulie, Sfanta cea nebuna pentru Hristos din Rusia poarta numele Sfintei Cuvioase Eufrosina, de pe 25 septembrie. A fost iubitoare a monahismului ca aceasta si intampina orice ispita cu rabdare pentru a vietui pustniceste si placut lui Dumnezeu.Sa avem binecuvantarea lor!

*sursa icoane: http://sfintisiicoane.wordpress.com/tag/nebuna-pentru-hristos/

Pictura cu acul

Multe icoane minunate si pline de har. Priviti,va bucurati si poate daruiti una celor dragi sau va luati ca binecuvantare pentru casa. Mi-au placut mult!

http://getasart-picturacuacul.blogspot.com/

Sfântul Cuvios Irodion -Acatist-

Tropar glas 5

Pre luceafărul nostru cel din Oltenia, cu închinare de taină ca pe un
părinte ales să-l slăvim, acum noi ucenicii lui; că înainte-văzător s-a făcut
Sfântul Irodion, de boli pe toţi vindecându-i şi duhovnic dumnezeiesc s-a
arătat în viaţa sa.

Aici puteți accesa toată slujba Sfântului(text).

http://hristos-imparatul-slavei.blogspot.com/2011/05/slujba-acatistul-si-viata-cu-nevointele.html

sursă icoana: www.manastirealainici.ro

un nou Avraam

Manastirea Banceni–sfant lacas de inchinaciune al romanilor din Ucraina from Petru on Vimeo.

Luna septembrie in 13 ziIe:

Innoirea bisericii Sfintei Invieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Astazi praznuim innoirea bisericii ce­lei noi, preaslavita si mare din Ierusalim, nu aceea pe care a zidit-o Solomon impa­ratul, pe muntele Moria, ci aceea pe care binecredinciosul imparat Constantin impreuna cu cea vrednica de lauda, maica sa Elena, au facut-o pe muntele Golgota preaminunata.

Si au curatat si innoit si Sfantul Loc, cel spurcat eu necuratia idolilor. Ca, dupa Patima cea de bunavoie a lui Hristos si dupa Invierea si Inaltarea la cer, Sfantul Loc, pe care s-a savarsit mantuirea noastra, era urat si spurcat de norodul cel urator de Hristos. Iar, mai vartos Adrian paganul imparat, toate locurile cele sfinte le-a spurcat cu dracesti idoli si jertfe. Ca pe locul cetatii celei preafrumoase a Ierusalimului, cea stricata de Tit, Adrian a zi­dit o cetate cu numele sau si a numit-o Elia, ca el asa se numea, Elia Adrian. Atunci a poruncit ca sa se astupe morman­tul Domnului cu tarina si cu pietre mari. Iar pe muntele acela, unde Domnul a fost rastignit, a zidit o capiste zeitei sale Venera cea spurcata, punand intr-insa idolul ei. Iar deasupra mormantului celui dum­nezeiesc a pus un alt idol, acela al zeului Jupiter. Si in locul unde Mieluselul lui Dumnezeu S-a adus pe Sine jertfa lui Dumnezeu Tatal, pentru pacatele noastre, acolo se aduceau jertfe spurcate dracilor si se savarseau necurate pacate. Asemenea si in Betleem, unde Cel preacurat din preacuratul pantece S-a nascut I-a pus pe ido­lul Adon, ca acel loc sfant sa se spurce cu Iucrurile de rusine. Iar unde a fost templul Iui Solomon, acolo a zidit o capiste ido­Ieasea. Si a poruncit sa nu indrazneasca nimeni a numi cetatea aceea lerusalim, ci Elia. lar toate aeestea s-au facut, vrand ca si pomenirea numelui lui Iisus Hristos sa o piarda de pe pamant, pentru aceea si ce­tatea intru care Hristos multe semne a fa­cut, a numit-o cu alt nume. lar la locurile unde S-a nascut si unde S-a rastignit si S-a ingropat, a facut lacasuri dracesti, ca, adica, neamul ce vine sa uite cu totul pe Hristos si locurile acelea, pe unde au um­blat picioarele lui Hristos, sa nu Ie mai po­meneasca nimeni, niciodata. Insa a pierit el insusi, ticalosul.

Locul cel sfant, iarasi, I-a proslavit Imparatul slavei. Ca a ridicat pe imparatul Constantin si pe maica sa Elena si, lumi­nandu-i pe dinsii cu lumina sfintei cre­dinte, le-a pus lor la inima sa innoiasca sfanta cetate a lerusalimului si sa zideasca locas lui Dumnezeu, preafrumos, si toate sfintele locuri de spurcaciunile dracesti sa Ie curateasca si sa Ie sfinteasca. Deci, binecuvantatul imparat Constantin a trimis la acest lucru pe Sfanta Maica sa Elena, cu multime de aur, la lerusalim si a scris preasfintitului patriarh Macarie, ca sa adauge sarguinta la zidirea bisericii. Deci, ajungand Sfanta Elena la lerusalim, a stri­cat toate locasurile idolesti si idolii i-a sfa­ramat si sfanta cetate de toate spurcaciu­nile paganesti a curatat-o si a innoit-o. Si a mai aflat inca si cinstita Cruce a Domnu­lui si mormantul, indepartand tarina si pie­trele, cu care au fost astupate, si a inte­meiat acolo biserica foarte frumoasa si mare si a ingradit amandoua locurile, adica locul unde a fost rastignit Hristos si locul unde a fost ingropat, ca nu erau departe unul de altul, cum zice Evanghelistul loan: "Iar, in locul unde a fost rastignit, era o gradina, si in gradina un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru ca mormantul era aproape" (loan, 19, 41-42).

Deci, cu o biserica a cuprins si Golgota si mormantul Domnului. Si a fost numita biserica aceea Martirion, adica marturie. Marturie insa a invierii lui Hristos; marturisind ca la acel loc Hristos a murit si a inviat.

Inca a mai zidit Sfanta Elena si alte biserici: in Betleem, la muntele Eleonului, la Ghetsimani si la multe sfinte locuri si le-a infrumusetat cu toata podoaba. Insa biserica cea de deasupra mormantului Domnului, mai mult decat toate, era mai frumoasa si mai mare. Dar imparateasa Elena n-a apucat sa vada sfarsitul bisericii, ca se intorsese la fiul ei si se mutase la Domnul, pana a nu se savarsi biserica. Ca n-a fost cu putinta ca o atat de minunata si mare zidire sa se savarseasca in putina vreme, ci abia in zece ani s-a zidit.

Deci, savarsindu-se biserica, a poruncit dreptcredinciosul imparat ca sa se adune epis­copii din toate partile in Ierusalim la sfin­tirea bisericii.















Si a venit multime multa de arhierei, ce se adunasera din Bitinia si din Tracia, din Cilicia si din Capadochia, din Siria si din Mesopotamia, din Fenicia si din Arabia, din Palestina si din Egipt, din Africa si din Tibania si din Persida, un episcop. Ci, si popor mult, fara de numar, din toata lumea se adunase, cat in hotarele Ierusalimului nu incapeau noroadele. Si s-a sfintit biserica Invierii lui Hristos in­tru aceasta luna in treisprezece zile si tot Ierusalimul s-a innoit, intru al treizecilea an al imparatiei lui Constantin. Si au ase­zat Sfintii Parinti, ce se adunasera acolo, ca sa praznuiasca in tot anul ziua innoirii, dupa asemanarea cu aceea a lui Solomon. Ca, precum Solomon, in legea veche, zi­dind o biserica preaslavita, Sfanta Sfinte­lor, pusese rinduiala ca, in toti anii, intru aceasta luna a lui septembrie, intru care a fost sfintita, sa se praznuiasca ziua innoirii· ei, despre care innoire si in Evanghelie se pomeneste : ,,Si era atunci la Ierusalim sarbatoarea innoirii templului" (loan, 10, 22), asa si Sfantul si intocmai cu apostolii imparat Constantin, in Darul cel nou, zi­dind o a doua Sfanta a Sfintelor, a oran­duit, cu Sfintii Parinti, ca innoirea bisericii celei mari din Ierusalim, care este mama tuturor bisericilor, sa fie praznuita de toate bisericile din toata lumea. Sa praznuim, deci, multumind lui Dumnezeu Hristos, Celui ce cu Patima si cu Invierea Sa a innoit toata faptura si a curatit sfanta sa Biserica de spurcaciunile idolesti. Dar si noi sa ne innoim, facandu-ne biserici ale Dumnezeului celui viu, lepadand pe omul cel vechi si, imbracandu-ne in omul cel nou, sa ne intoarcem de la rau­tatile noastre, care s-au invechit in noi, si sa facem lucruri bune, incepand sa um­blam intru innoirea vietii. Ca, precum oa­menii praznuiesc innoirea bisericii celei facuta de mana, asa si ingerii sa praznuias­ca biserica noastra cea sufleteasca, nefa­cuta de mana. Ca bucurie se face in ceruri ingerilor de pacatosul care, prin pocainta, se innoieste.

( PROLOAGELE, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova 1991 )

Sfaturi practice în Biserică: Importanţa picturii bisericeşti pentru credincioşi
Răzvan-George Topală

Orice biserică ortodoxă se desăvârşeşte sau se plineşte cu pictură religioasă, atât în interior, cât şi în exteriorul acesteia. Din cadrul picturii bisericeşti face parte şi icoana; aceasta fiind semnul prezenţei şi ocrotirii lui Dumnezeu.
Fiecare credincios, când intră în Biserică, se închină întâi icoanelor de la iconostase şi apoi icoanelor sau scenelor biblice din pictura lăcaşului de cult.
Astfel, prin pictura din biserici, creştinul este antrenat într-un proces de cunoaştere a învăţăturii creştine care i se descoperă printr-o varietate de forme şi culori ca într-o carte complexă de teologie şi de viaţă creştină; de aceea, pictura religioasă are rolul de a învăţa evenimentele sfinte parcurse în cadrul religios din timpul anului bisericesc. Cu alte cuvinte, iconografia sau pictura religioasă actualizează evenimentele şi persoanele sfinte de fiecare dată când săvârşim sfintele slujbe, şi nu numai.
De aici rezultă că pictura bisericească poate fi înţeleasă pe deplin doar prin viaţa liturgică şi sacramentală, pentru că exprimă adevărul revelat şi integrează misterul liturgic. Creaţia întreagă este într-o relaţie deosebită cu orientare sau direcţie către veşnicie; adică, prin iconografia ortodoxă se pun bazele relaţiei dintre natural şi spiritual, dintre firesc-omenesc şi dumnezeiesc.
De aceea, chiar dacă pictura din biserici prezintă numeroase simboluri şi semnificaţii, desluşirea acestor înţelesuri, dincolo de simbolism, se poate face prin mijloace educativ-catehetice; pictura bisericească constituind un material intuitiv cu eficienţă în procesul educativ şi catehetic.
Astfel, picturii religioase i se mai spune "Biblia neştiutorilor de carte sau pentru cei mici" pentru că vorbeşte şi învaţă prin imagine; iar imaginea vorbeşte de la sine şi determină către cunoaştere directă substituindu-se de multe ori explicaţiilor verbale, adresate.
Potrivit Sfântului Dionisie Areopagitul (sec. V-VI), pictura bisericească, cu precădere icoana, constituie depăşirea efectului pur estetic sau chiar religios asupra privitorului, având un profund efect pentru cel care priveşte icoana şi, desigur, se roagă.
Mai mult decât atât, icoana devine o cale care ne conduce la prototip, adică la Hristos, la care nu poţi ajunge decât dacă s-a stabilit relaţia dintre chip şi original; astfel că icoana nu îl înlocuieşte pe Hristos, ci mijloceşte către Hristos.
De aceea, iconografia religioasă ni-L face sensibil şi perceptibil simţurilor noastre pe Hristos şi ne face asemănători cu cei ce L-au văzut pe Acesta în trup omenesc.

sursă www.ziarullumina.ro

Sf. Mc. Marcela

Mulți dintre noi nu știu că există o muceniță cu acest nume. Aflând de aceasta, vreau să vă fac partași la bucuria descoperirii, mai ales pe cei care îi poartă numele și pot să o cinstească cum se cuvine de acum înainte.

Mucenița Marcela, fecioara din Hios a fost tăiată in bucăți de propriul tată, stăpânit de duhul desfrânării în anul 1500, aceasta vrând să-și păstreze nepătată haina Sfântului Botez.

Din când în când pietrele din apropierea bisericii din Hios( Grecia) se înroșesc ca stropite cu sânge. Credincioșii ating de ele bolnavii care se vindecă miraculos prin mijlocirea Sfintei. Pomenirea sa se face la 22 iulie.


Mărturie despre nenumăratele minuni stau aceste obiecte aduse drept mulțumire.

Sf.Simon Simonopetritul

Sfântul Simon a înflorit în grădina Maicii Domnului, în cursul secolului al XIII-lea, într-o perioadă în care imperiul bizantin era divizat şi slăbit în urma cruciadelor, iar capitala fusese mutată la Niceea. Dispreţuind vanităţile acestei lumi s-a retras în Muntele Sfânt, pe lângă un bătrân, pentru a lucra la mântuirea sufletului său. El şi-a ales un Bătrân nu numai experimentat în asceză, dar şi sever şi exigent, şi i s-a supus cu totul ca lui Dumnezeu Însuşi. Ascultarea sa exemplară, umilinţa şi iubirea pentru părintele său duhovnicesc care însă nu îl scutea nici de mustrări, nici de lovituri au dovedit o înaltă virtute şi au atras admiraţia călugărilor de la Athos. Purtarea sa a atras şi respectul Bătrânului său care a încetat să îl mai considere un ucenic, ci mai curând un tovarăş în luptele duhovniceşti. Totuşi aceste onoruri nu i-au fost pe plac celui ce alesese singurătatea şi să urmeze lui Iisus. Astfel, prin forţa împrejurărilor, a obţinut să plece să trăiască singur. După multe căutări, a ales să trăiască într-o peşteră îngustă şi umedă, pe versantul vestic al Muntelui Athos, la 300 de metri deasupra mării. A luptat zi şi noapte contra asalturilor demonilor, având drept arme doar credinţa, speranţa şi invocarea Numelui atotputernic al Domnului nostru.

Într-o noapte, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, a văzut o stea că se desprinde dintr-o dată din cer şi coboară, oprindu-se deasupra unei stânci abrupte în faţa grotei. Presupunând că este o cursă a vrăjmaşului care se transformă adesea în înger de lumină, ascetul n-a crezut. Vedenia s-a repetat în nopţile următoare până în seara de Crăciun când steaua luminoasă a coborât pe stâncă ca şi steaua din Bethleem, iar o voce s-a auzit din cer: "Nu te îndoi, Simoane, slugă credincioasă a Fiului Meu! Priveşte acest semn şi nu părăsi acest loc pentru a merge în singurătate aşa cum îţi doreşti, pentru că aici doresc să întemeiezi o chinovie pentru mântuirea multor suflete." Liniştit fiind de vocea Maicii Domnului, Simon a fost dus în extaz la Bethleem înaintea copilului Hristos, cu Îngerii şi Păstorii ; apoi, venindu-şi în fire, s-a apucat fără întârziere să construiască Noul Bethleem.

Puţin după această viziune, trei tineri fraţi dintr-o bogată familie din Thesalia (sau din Macedonia), auzind de virtuţile Sfântului Simon, au venit la el punându-i la picioare toată averea lor ca şi cei trei Magi şi rugându-l să-i primească ucenici. Venind apoi muncitorii, au vrut să înceapă să construiască dar, văzând că locul pe care îl arăta lor Sfântul Simon este atât de abrupt şi periculos, au refuzat şi l-au acuzat că şi-a pierdut minţile. Chiar în acel moment, fratele care le aducea de băut a alunecat şi a căzut în prăpastie. Erau siguri că fratele a murit şi aceasta le-a confirmat reproşurile pe care le făcuseră Sfântului. Dar care nu le-a fost mirarea când, datorită rugăciunilor Sfântului Simon, l-au văzut pe fratele urcând pe celălalt versant cu burduful de vin şi cu paharul plin în mână pregătit să îi servească. Crezând, muncitorii au devenit călugări şi au putut vedea de nenumărate ori în timpul construirii chinoviei că Domnul i-a dat o mare putere slugii sale.

Construcţia fiind terminată, la Noul Bethleem au început să vină destul de mulţi călugări. Dar într-o zi au debarcat pe insulă piraţii sarazini. Sfântul Simon i-a întâmpinat cu daruri, sperând să îi abată de la a devasta mănăstirea. Cum însă aceştia, nemulţumiţi, s-au aruncat cu sălbăticie asupra lui, au fost pe loc orbiţi, iar unuia dintre ei , care ridicase iataganul asupra Sfântului, i-a fost paralizat braţul. Cuceriţi de rugăciunea Sfântului, ei se pocăiră, primiră Sfântul Botez şi deveniră toţi călugări.

După mulţi ani în care harul pe care i l-a dat Dumnezeu s-a vădit în multe minuni, profeţii şi mai ales prin învăţătura sa, Sfântul Simon a adormit în pace, înconjurat de ucenicii săi cărora le-a cerut pentru ultima dată să respecte învăţătura primită cu frică de Dumnezeu, credinţă, grijă şi ascultare totală faţă de egumen şi duhovnic. Din mormântul Sfântului a început să curgă mir care făcea multe minuni (de unde şi numele de Mirovlitul). Sfântul nu a încetat să fie o prezenţă nevăzută protejând în multe rânduri pe cei ascultători, mustrându-i greu pe cei neglijenţi sau pe profanatori. În ziua când este sărbătorit, unii au putut vedea o lumină divină ieşind din peşteră sau acoperindu-i icoana din biserică ca un văl.

Mănăstirea a fost arsă de multe ori, fiind ajutată mult de domnitorul român Mihai Viteazul; la arhondaricul mănăstirii este păstrat și în prezent un tablou cu chipul acestuia.

(sursă: www.calendar-ortodox.ro/ )

Pomenirea Sfântului se săvârșește la 28 decembrie.

Harul deosebit al Sfântului Simeon Izvorâtorul de Mir

După toate mărturiile de mai sus ajungem la cazul special al Sfântului Simeon Izvorâtorul de Mir de la Sfânta Mănăstire Hilandari din Sfântul Munte Athos. Sfântul Simeon, fost voievod al Serbiei la începutul veacului al 13-lea, părăsindu-și țara și sceptrul, veni în Sfântul Munte și se sălășlui în Sfânta Mănăstire Hilandari, unde își va sfârși viața ca monah. După dezvelirea moaștelor sale din mormânt a început să curgă mir, lucru pentru care a și fost numit Izvorâtorul de Mir. De asemenea, după ducerea sfintelor moaște în Serbia, a crescut prin minune, fără de sămânță o viță de vie chiar deasupra mormântului sfântului, ca binecuvântare a acestuia pentru mănăstire. Acestă viță de vie rodește până în ziua de astăzi, iar strugurii săi au harul făcător de minuni al tămăduirii nenașterii de prunci la soții care aleargă cu credință către ajutorul Sfântului Simeon. Multe nașteri minunate s-au înregistrat prin folosirea acestor bobițe de struguri de către soții neroditori. La Mănăstirea Hilandaru se păstrează o arhivă specială cu aceste cazuri.

Pentru a se împlini însă dorința soților de a dobândi prunci, aceștia trebuie să urmeze cele de mai jos:

Pentru început să se spovedească la un duhovnic și să urmeze sfaturile acestuia.
Să săvârșească acasă o sfeștanie și preotul să afunde în agheasmă crenguța de viță dăruită de mănăstire.
Vreme de patru zeci de zile să bea în fiecare dimineață pe nemâncate din această agheasmă.
Pe durata celor patru zeci de zile să postească, să facă dimineața 25 de metanii până la pământ, zicând la fiecare „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii” iar seara alte 25 de metanii zicând „Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”.
Dacă au îndemn și putere, pot face și alte 50 de metanii zicând „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”.
În acestă perioadă de 40 de zile nu trebuie să se însoțească unul cu altul.
După scurgerea celor 40 de zile, să se spovedească iarăși la duhovnic, și cu dezlegarea acestuia să se împărtășească cu sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Domnului. Apoi să ia trei bobițe din strugurii mănăstirii, soția luând două și soțul una.
După toată această pregătire, să se însoțească unul cu celălalt, cu credința că sfântul va face minunea. Cu adevărat, după credința lor, Dumnezeu le va dărui rodul pântecelui.
Pe toată durata sarcinii soții să înceteze orice îndatorire conjugală, și astfel se vor învrednici să dobândească copii.
După reușita nașterii, părinții se vor folosi a urma cu atenție canoanele bisericii, sfaturile duhovnicului și a fi cu luare aminte să nu se însoțească niciodată duminca, în sărbătorile împărătești ori în alte sărbători mai mari, ori miercurea și vinerea (care sunt zile de post) cât și pe durata posturilor anuale. Dacă soții astfel se vor purta întotdeaua, având grijă ca toată viața lor să le fie creștinească, tainică, plină de milostenie și bunătate, vor dobândi pe lângă harul nașterii de prunci și împărăția cerurilor, cu harul și milostivirea Domnului Nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și a Sfântului făcător de minuni Simeon, izvorâtorul de mir. Amin!

Cu dragoste în Hristos,Sfânta Mănăstire Hilandaru din Sfântul Munte Athos

Rugăminte: Sfânta Mănăstire Hilandaru roagă fierbinte pe soții care iau bobițe Sfântului Simeon ca după dobândirea pruncilor prin rugăciunile acestora, să înștiințeze în scris mănăstirea, oferind amănunte exacte – date și nume – spre a fi înregistrate în arhiva specială a mănăstirii drept mărturie tuturor celor care tăgăduiesc minunile sfinților.

(sursă : http://www.munteleathos.com/ )

20 decembrie, o zi care preînchipuie bucuria Nașterii Domnului

Această zi este înainteprăznuirea bucuriei și de aceea am selectat un cuvânt din predica Sf. Ioan Hrisostomul la Nașterea Domnului cea minunată.

,,Legile naturii nu îngăduiau o naștere ca a Sa, dar se cuvenea mai marelui sfințeniei să se nască printr-o naștere curată și sfântă, deoarece Acesta este Cel ce a plăsmuit altădată pe Adam din pământ virgin, iar din Adam fără de femeie, a născut femeia. Fecioara a născut bărbat fără de bărbat, plătind pt Eva bărbaților datoria, ca prin comuniunea minunii să se arate egalitatea firii. Căci după cum din Adam a luat coastă și nu l-a micșorat cu nimic, tot astfel și în Fecioară a plăsmuit om și n-a distrus fecioria. Nevătămat a rămas Adam, nepângărită a rămas și fecioria după naștere."

Sf.Ier.Ignatie Teoforul

Pe lângă această mare binecuvântare mai este prăznuit și acel copilaș pe care Mântuitorul îl avea în brațe la îndemnul ,,Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți că a unora ca acestora este Împărăția Cerurilor", devenit episcop și apoi martir, sfâșiat de fiare în Colosseum, dovadă că partea cea bună și-a ales.
Este vorba de Sf.Ier.Ignatie Teoforul (purtătotul de Dumnezeu, pentru că despicându-i-se inima de către persecutori, pe ambele părți scria Iisus Hristos).

Brațul său se află în Sf Munte Athos la M.Grigoriu.

Sf.Ioan de Kronstandt :

Un alt vrednic urmaș al apostolilor și al ierarhilor, pomenit azi, a fost și Sf.Ioan de Kronstandt, preotul de mir din Rusia, care prin jertfa sa imensa a fost stâlp Ortodoxiei în această țară( dar și nouă ne este prin invățăturile sale pline de har) al fecioriei și sfințeniei.

Toate aceste bucurii ne dau mărturie că Dumnezeu este minunat întru Sfinții Săi.

Sfantul Ierarh Dionisie din Zakyntos

Sfântul este mai puțin cunoscut la noi, însă ajutorul și minunile sale se aseamănă celor săvârșite de Sfântului Ierarh Spiridon. Este un Sfânt care pleacă din raclă ca să ajute la nevoie. Racla sa se deschide greoi uneori, deoarece este plecat și mereu i se găsesc alge și iarbă pe papuceii tociți de atâta drum. Sfântul Dionisie este și un model al iertării, iertând pe ucigașul fratelui său care îi ceruse adăpost, pentru că era urmărit. Acesta văzând iubirea Sfântului se călugărește.

Sfântul Dionisie s-a născut în anul 1547, în insula Zakyntos, în Marea Ionică, Grecia.
În 1577 a fost ales episcop în insula Eghina. După un an de vieţuire pe insulă, s-a întors în Zakyntos, unde a fost numit episcop.În 1622 s-a retras şi în 17 decembrie a adormit întru Domnul şi a fost înmormântat. Trupul lui a fost descoperit intact şi emanând bun miros de flori şi de tămîie. De aceea, el este cinstit şi a fost canonizat de către Patriarhia de Constantinopol. Este sărbătorit în 17 decembrie, iar în 24 august Biserica serbează mutarea sfintelor sale moaşte.

Troparul sfântului Dionisie (glas 1)

Odraslă din Zakyntos şi episcop din Eghina, ocrotitor al Mănăstirii Strofades, Sfinte Dionisie, o, credinciosule, lasă-ne ca astăzi toţi să te cinstim şi să strigăm către tine: ,,Cu rugăciunile tale fierbinţi păzeşte-ne pe noi, cei ce săvârșim pomenirea ta şi strigăm ţie: Slavă lui Hristos, Cel Care te-a proslăvit pe tine; Slavă Lui, Celui Care te-a arătat minunat; Slavă Lui, Celui Care ne-a dăruit nouă neobosit apărător!"

Cel mai tânăr arhiereu - Sf.Elefterie

Sfântul Mucenic Elefterie era din cetatea Romei. De mic a rămas orfan de tată şi a fost crescut numai de mama sa Antia, care învăţase credinţa creştină de la Sfântul Apostol Pavel. Copilul a fost dus de mama lui la episcopul Anichit şi a învăţat de la el Sfintele Scripturi. Anichit l-a rânduit în ceata clericilor; când a fost în vârstă de 15 ani l-a hirotonit diacon, la 18 ani preot, iar când a ajuns de 20 de ani a fost făcut episcop al Iliricului. Pentru că învăţa şi propovăduia pe Hristos a atras pe mulţi la credinţă; de aceea împăratul Adrian a trimis de l-a adus la el. Dus înaintea lui, sfântul a mărturisit că Hristos este Dumnezeul tuturor. La porunca împăratului a fost supus la chinuri pe care le-a îndurat cu seninătate. Sfătuit de prefectul Coremon, împăratul a făcut un cuptor, care avea ţepuşe ascuţite, de o parte şi de alta. La rugăciunea sfântului către Dumnezeu, Coremon, umplându-se de Duh Sfânt a intrat el întâi în cuptor şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Din cuptor a ieşit nevătămat şi i s-a tăiat capul. A fost aruncat şi Sfântul Elefterie în cuptor; dar s-a stins focul şi a ieşit sănătos. Apoi a fost legat într-un car tras de cai sălbatici. Dezlegat de îngeri, sfântul a fost dus într-un munte înalt, unde trăia cu animalele sălbatice; aceste fiare se îmblânzeau când sfântul le vorbea cuvintele lui Dumnezeu. Împăratul a trimis ostaşi ca să-l prindă; dar sfântul i-a îndrumat la Hristos şi i-a botezat. Odată cu ei au mai crezut în Hristos şi alţii ca la cinci sute. Dus la împărat a fost ucis de doi ostaşi.
Mama lui, Antia, a fost ucisă şi ea cu sabia pe când îmbrăţişa şi săruta pe fiul ei mort. (Sinaxar) Acum împreună cu îngerii petrec, răsplată a dreptei credințe, și ne ocrotesc cu rugăciunile lor. Să avem binecuvântarea lor.

Sfântul Apostol Andrei - ocrotitorul României

Sfântul Andrei, Apostol al neamului nostru și al creștinătății a iubit foarte mult acest pământ, deoarece dupa o nouă cercetare ar fi stat aici nu mai puțin de 20 de ani.

În urma cercetărilor sale, George Alexandrou a constatat că, din uriașul puzzle, reprezentat de teritoriul unde se presupune că ar fi ajuns Sf. Andrei in cele patru călătorii misionare ale sale, lipsește o “secvență” de 20 de ani, cuprinsă între întoarcerea lui la Marea Neagră din Valaamo (Finlanda) până la plecarea spre Sinopae și de acolo spre Patras, în Achaia, unde avea sa fie martirizat. Această lungă perioadă de timp, conform celor constatate de Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi petrecut-o în Dobrogea de astăzi, unde iși avea locuința în Peștera de care tradiția i-a legat numele. De aici, ar fi întreprins călătorii evanghelizatoare in restul Daciei, pe Dunăre, în sudul fluviului, pe malul Mării Negre, dincolo de Prut și chiar în teritorii mai îndepărtate. După fiecare asemenea misiuni s-ar fi întors în peștera sa.

Apostolul Andrei a iubit acest loc din Scythia Minor mai mult decât orice, după Hristos. “Cred că Dumnezeu i-a oferit asta ca o consolare deoarece a avut călătorii misionare foarte dificile. Avem descrieri ale unor locuri unde nu a fost bine-venit, de unde a fost obligat să plece. Lucrurile au fost deseori foarte dificile, mai ales când a fost la slavi, unde sacrificiul uman era încă practicat. Vă puteți imagina: Era obosit să treaca prin astfel de lucruri și când a venit la daci… unde grecii și evreii erau acceptați în aceeași măsură și unde existau preoți sihastri asceți, se ințelege cat de lesne s-a integrat. Putea să predice, era fericit acolo. De fapt, dacii credeau ca religia pe care el a adus-o nu era numai mai buna decat a lor, ci și o continuare a vechii religii. Au privit religia nativă ca prevestitoare pentru creștinism. Douăzeci de ani înseamnă mult și se ințelege de ce românii iși amintesc de el mai mult decât alte tradiții”( George Alexandrou-sursă: http://miriamturism.wordpress.com/

Hristos a fost Dumnezeul, Luminătorul și Învățătorul său. Învățătura Domnului dătătoare de viață a predicat-o și a săvarșit minuni cu puterea harului primit, aducând bucurie multor popoare, iar încununarea acestor lucruri a fost propriul martiriu plin de curaj și de certitudinea că va fi primit de Lumina Lumii în ceruri.

Pomenirea Noului Sfințit Mucenic Filumen

Acest nou mucenic a fost omorât în chinuri inimaginabile de niște evrei fanatici. El era păzitorul Fântanii lui Iacob, loc legat de istoria mozaică cât și de cea creștină, fiind și locul unde femeia samarineanca l-a întâlnit pe Hristos.

„Pe 16/29 noiembrie 1979, au năvălit în mănăstire şi l-au măcelărit pe arhimandritul Filumen cu un topor, închipuind o cruce: cu o lovitură de-a lungul, i-au despicat chipul, cu altă lovitură de-a latul i-au tăiat obrazul, de la o ureche la alta. I-au scos ochii. I-au tăiat în bucăţi degetele mâinii sale drepte, iar pe cel mare l-au retezat dintr-o dată. Erau degetele cu care făcea semnul Crucii.”

Troparul glas 3:

Biruitor al diavolilor, izgonitor al puterilor întunericului, cu blândeţea ta ai moştenit pământul şi împărăţia din Ceruri; mijloceşte, astfel, la Milostivul Dumnezeu, ca să mântuiască sufletele noastre.

Minunea Sf.Mc.Mercurie

În Cairo se află biserica Sf Mercurie, cu moaștele acestui mucenic scit din primele veacuri creștine și o icoană în care este reprezentată o minune foarte cunoscută. Împăratul Iulian Apostatul, coleg de facultate cu Sf Vasile cel Mare, i-a cerut sfântului Vasile să îl întâmpine în orașul Cezareea, fiind în drum spre locul războiului cu perșii. Împăratul a cerut să fie întampinat cu ce are mai bun Sf Vasile ( ca și pentru el însuși). Atunci Sf Vasile cel Mare l-a întâmpinat pe împărat cu pâine și sare (așa cum mânca el însuși), primire care avea sa atragă furia împăratului (care apostaziase de la dreapta credință și căuta orice pretext ca să-i nimicească pe creștini) și promisiunea acestuia ca la întoarcerea din război îl va distruge nu doar pe Sf Vasile ci întreg orașul Cezareea. Când se ruga Sf Vasile cel Mare înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru ca marele prigonitor al creștinilor Iulian Apostatul să nu se mai intoarca din razboi, a observat că icoana alăturată, cea a Sf Mercurie, s-a făcut pentru puțină vreme nevăzută. Apoi s-a arătat, dar cu sulița însângerată.



Chiar în același timp, în îndepărtatul câmp de luptă, Iulian a fost însulițat de un ostaș necunoscut, care îndată ce l-a însulițat s-a făcut nevăzut. Iar ticălosul Iulian, luând sânge din rana sa a aruncat în sus către cer și, grăind hule asupra lui Hristos, a zis: “ai biruit, Galileene!”.
Această minune s-a adeverit, ca însăși Sfânta Fecioară Maria l-a trimis pe mucenicul Mercurie la minunata slujbă ostășească, pentru rugăciunile Sf Vasile cel Mare și spre apărarea sfintei credințe și a dreptcredincioșilor creștini( din Sinaxar).

Așadar, Sf Mercurie este infățisat cu două săbii încrucișate deasupra capului ( una ostășească, cea de-a doua dată de înger) și cu încă o suliță, străpungându-l pe împăratul Iulian.

Sfântul Minunat Ierarh Nectarie - 9 noiembrie -

Din cartea „Minuni ale Sfântului Nicolae”
Ed. Sophia
Bucureşti, 2007

Cele ce urmează s-au întâmplat în timpul celui de al doilea război mondial, prin anul 1940 sau 1941. O ambarcaţiune grecească plutea pe Marea Mediterană. Dintr-o dată a început o furtună cumplită. Văzând că vasul se va scufunda inevitabil (deja era inundat de apă), căpitanul a ordonat să fie lăsate pe apă bărcile de salvare şi toţi să părăsească nava.
Pasagerii, bineînţeles, erau cu toţii cuprinşi de groază. Căpitanul a mai aruncat o privire prin corabie şi a găsit un episcop bătrân, care, în panica generală, stătea absolut liniştit. Căpitanul s-a mirat foarte tare, deoarece ştia ca nici un episcop nu era pe corabia lui. Atunci l-a întrebat pe bătrân:
- Ce cauţi aici?
Bătrânul a răspuns:
- Nu te teme. Nimeni nu va pieri. Spune tuturor să se întoarcă pe corabie.
Căpitanul a spus:
- De unde ştii că nu va avea lor catastrofa? Doar noi ne scufundă.
Atunci episcopul a grăit:
- Copilul meu, eu sunt din Eghina şi mulţi din cei ce sunt pe corabia ta mă cunosc. Iar acum să faci ce îţi spun: mergi în corabia ta, unde arde candela la icoana sfântului Nicolae, ia-o şi arunc-o în mare.
Căpitanul, fără să realizeze ce se întâmplă, a luat candela şi a aruncat-o în mare. Şi, o, minune! Furtuna a încetat în aceeaşi clipă.
Atunci căpitanul, cu glas tare, a întrebat pasagerii care dintre ei este din Eghina. S-a dovedit că erau mulţi din acel loc. Apoi el a întrebat ce sfânt făcător de minuni s-a proslăvit la ei în Eghina. Toţi într-un glas au răspuns:
- Sfântul Nectarie!
Apoi, făcându-şi semnul Sfintei Cruci, au coborât cu toţii la cabina unde se arătase bătrânul episcop. Dar, bineînţeles, Sfântul Nectarie nu mai era acolo.

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

TROPAR

Mai-marilor Voievozi ai oștilor cerești, rugămu-va pe voi, noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți pe noi, cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupești, păzindu-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul și strigăm: izbăviți-ne din nevoi, ca niște mai-mari peste puterile celor de sus.

Condac 1

Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail si Gavriil, să-i lăudăm noi toți, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amândurora și din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim; unuia grăind : bucură-te, Slujitorule al Legii, iar altuia zicând : bucură-te, Îngere al Darului !

Mihail, ce se talcuieste "puterea lui Dumnezeu", ,,cine este ca Dumnezeu?", este voievodul ostilor ceresti si cel dintai din ceata Sfintilor Arhangheli. El poarta sabie de foc si are slujba de a pazi legea lui Dumnezeu si de a birui puterea vrajmasilor. Cand Lucifer a gresit in cer si au inceput a cadea multime de ingeri, atunci toate puterile ceresti tulburandu-se, a stat Arhanghelul Mihail in mijloc si a strigat: Sa luam aminte! Din clipa aceea a incetat caderea ingerilor, caci toti luand aminte de glasul lui si la greseala ingerilor rai, au cazut inaintea slavei lui Dumnezeu, preamarind numele Lui. Tot Mihail s-a certat cu diavolul in pustiul Arabiei pentru trupul lui Moise, zicand: Certe-te pe tine Domnul! (Iuda 1, 9). De asemenea, el a insotit pe poporul ales din Egipt in pamantul fagaduintei. El a adus cele zece pedepse peste poporul cel impietrit al lui Faraon. El s-a aratat pazitor ostilor lui Isus Navi, caruia i-a zis: Eu sunt Voievodul ostilor Domnului si acum am venit (Iosua 5, 14).
El a stins cuptorul celor trei tineri din Babilon. El a pazit pe Daniil cu viata, in groapa cu lei. El a adus foc si pedeapsa peste cetatile cele desfrinate, Sodoma si Gomora. El a dat biruinta lui Ghedeon in lupta. El a scos viu pe Lot din Sodoma. El a facut multe minuni, precum cea din Colose, minunea din Manastirea Dochiariu (Sfantul Munte) etc. Iar la sfarsitul veacului, tot el, impreuna cu ceata arhanghelilor, va suna din trambita, va scula pe cei morti si va aduna toate limbile la judecata, dupa marturia Sfantului Apostol Pavel care zice: Ca Insusi Domnul, intru porunca, cu glasul Arhanghelului si intru trambita lui Dumnezeu, se va pogori din cer (I Tesaloniceni 4, 16).

Gavriil, ce se talcuieste "barbat-Dumnezeu", este arhanghelul bunelor vestiri de bucurie, care are misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari dumnezeiesti. El nu mai poarta sabie de foc, ci crin de neintinata bucurie. El este foarte dulce la vedere si plin de dumnezeiasca blandete. Pentru aceasta a si fost ales si trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret sa-i vesteasca taina cea mare a intruparii Domnului. Tot el a adus vestea zamislirii Maicii Domnului dumnezeiestilor ei parinti Ioachim si Ana. El a vestit in templu Sfantului Zaharia ca sotia lui va naste la batranete pe Sfintul Ioan Botezatorul. El a dus vestea cea buna Anei, mama proorocului Samuil. Sfantul Arhanghel Gavriil a dus la cer rugaciunea Fecioarei Maria cind petrecea in templu. El i se arata adesea si-i descoperea taine negraite. Ii aducea hrana ingereasca la Sfanta Sfintelor. El a auzit cel dintai despre taina intruparii lui Hristos, mai inainte decat toti ingerii. El a rostit cel dintai numele Preadulcelui Iisus. El a pus nume Sfantului Ioan Botezatorul. El a vestit pastorilor ca in Betleem s-a nascut Mesia. El a cantat cel dintai Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire! (Luca 2, 14). El a invatat pe pastori sa cinte. El a descoperit magilor taina intruparii. El a linistit pe Iosif cind voia sa lase pe Fecioara Maria. El i-a poruncit sa fuga in Egipt cu Pruncul si iarasi sa se intoarca in Nazaret.
Sfantul Gavriil ocroteste pe fecioare, acopera pe mame, pazeste pe prunci, duce rugaciunile cele fierbinti la Dumnezeu si aduce inapoi implinirea cererilor. El slujeste tainelor celor mari si ajuta la inmultirea si mintuirea neamului omenesc. (din predica Parintelui Cleopa la Sf Arhangheli)

Sfântul Ierarh Nicolae Ocrotitorul

Sfântul Nicolae s-a arătat ocrotitor de-a pururi al Sfintei Mănăstiri Suzana

Un fapt care merită menţionat este acela legat de momentul construirii unei noi biserici, din piatră, în 1840. După ce timp de un secol Sfântul Nicolae a protejat lăcaşul de rugăciune, s-a hotărât alegerea unui alt sfânt protector, cu prilejul noii construcţii. Dorinţa ctitorilor nu s-a împlinit nici până astăzi. În ziua sfinţirii, după cum arată un document (una dintre puţinele hârtii vorbitoare ale trecutului) de la 1901, găsit în biblioteca mănăstirii:

„Din curatul senin un mic nor se ivesce pe cer, şi în cel mai scurt timp se măresce acoperând vezduhul, şi încărcat peste măsură varsă asupra monastirei şiroe de apă nesecat; râurile se varsă numai de cât şi furiose es din matca lor. Teleajenul, turbat şi plin de spume inundează văile ducând cu el în vale tot ce întâlnesce în cale, surpând malurile, dărâmând copaci şi rostogolind stâncile!“.

Drept urmare, autorităţile, delegaţii şi clerul prezent, venit pentru serbarea schimbării hramului, au fost cuprinşi din toate părţile de puhoaie, şi-au pierdut veşmintele, cărţile şi toate mirodeniile sfinte necesare pentru sfinţirea bisericii. Ca prin minune, ei au scăpat teferi. Așadar s-a hotărât ca hramul să rămână, în continuare, pe 6 decembrie „Sfântul Nicolae“.

Albul iernii și blândețea sfinților

A-nceput să ningă, vine iarna!:) și atmosfera aceasta mă duce cu gândul la sărbătorile de iarnă, la blândul Ierarh Nicolae, îndreptătorul credinței, chipul blândeților, dăruitorul, marele făcător de minuni și mângăietorul creștinilor, iar pentru a slăvi și a ilustra prezența sa binefăcătoare alături de cinstitorii săi, voi include câteva icoane prin care s-au vădit minunile sale.

Condacul 5 :

Către biserica ta mergând oarecând Vasile, sârguindu-se să-ți aducă dar, a fost răpit de agareni și l-au dat pe el ostașii lui Amira stăpânului lor spre slujbă; iar parinții lui, deși erau intristați, însă n-au încetat a îndrepta către tine rugăciuni și, trecând ziua praznicului tău, de către seară, l-ai pus pe el înaintea lor și, văzând ei această minune, cu tine cântare de bucurie lui Dumnezeu cântau: Aliluia!

Icoana aceasta a fost pescuită de către monahii mănăstirii Stavronikita în perioada iconoclastă. Din ea a curs sânge ca adeverire a faptului că icoana este fereastră spre cer.

Se găsește la bisericuța din portul insulei Aegina. Sfântul Nicolae fiind ajutătotul de seamă al marinarilor.

Icoana neatinsă de flăcări de la biserica Sf. Nicolae Udricani din București

Prin această icoană Sfântul Nicolae și-a revărsat mereu darurile peste această biserică în vremuri de restriște,biserica reînviind din propria cenușă, apoi peste veacuri din degradare.

Sfânta Cuvioasă Parascheva mult folositoarea

Lauda Moldovei și binecuvântarea României

Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Parascheva care a plâns la Biserica Sfânta Vineri-Hereasca din București înaintea demolării

Niciodată nu vom înceta a vesti minunile tale, preacuvioasă, că de n-ai fi stat tu, rugându-te pentru țara aceasta pe care o păzești cu preacuratele tale moaște, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi ușurat de bolile care au venit asupra noastră, pentru păcatele noastre cele multe? Deci dimpreună cu tine cântam lui Dumnezeu : Aliluia ! (condacul 10)