duminică, 12 septembrie 2010

Luna septembrie in 13 ziIe:



Innoirea bisericii Sfintei Invieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru.


Astazi praznuim innoirea bisericii ce­lei noi, preaslavita si mare din Ierusalim, nu aceea pe care a zidit-o Solomon impa­ratul, pe muntele Moria, ci aceea pe care binecredinciosul imparat Constantin impreuna cu cea vrednica de lauda, maica sa Elena, au facut-o pe muntele Golgota preaminunata.

Si au curatat si innoit si Sfantul Loc, cel spurcat eu necuratia idolilor. Ca, dupa Patima cea de bunavoie a lui Hristos si dupa Invierea si Inaltarea la cer, Sfantul Loc, pe care s-a savarsit mantuirea noastra, era urat si spurcat de norodul cel urator de Hristos. Iar, mai vartos Adrian paganul imparat, toate locurile cele sfinte le-a spurcat cu dracesti idoli si jertfe. Ca pe locul cetatii celei preafrumoase a Ierusalimului, cea stricata de Tit, Adrian a zi­dit o cetate cu numele sau si a numit-o Elia, ca el asa se numea, Elia Adrian. Atunci a poruncit ca sa se astupe morman­tul Domnului cu tarina si cu pietre mari. Iar pe muntele acela, unde Domnul a fost rastignit, a zidit o capiste zeitei sale Venera cea spurcata, punand intr-insa idolul ei. Iar deasupra mormantului celui dum­nezeiesc a pus un alt idol, acela al zeului Jupiter. Si in locul unde Mieluselul lui Dumnezeu S-a adus pe Sine jertfa lui Dumnezeu Tatal, pentru pacatele noastre, acolo se aduceau jertfe spurcate dracilor si se savarseau necurate pacate. Asemenea si in Betleem, unde Cel preacurat din preacuratul pantece S-a nascut I-a pus pe ido­lul Adon, ca acel loc sfant sa se spurce cu Iucrurile de rusine. Iar unde a fost templul Iui Solomon, acolo a zidit o capiste ido­Ieasea. Si a poruncit sa nu indrazneasca nimeni a numi cetatea aceea lerusalim, ci Elia. lar toate aeestea s-au facut, vrand ca si pomenirea numelui lui Iisus Hristos sa o piarda de pe pamant, pentru aceea si ce­tatea intru care Hristos multe semne a fa­cut, a numit-o cu alt nume. lar la locurile unde S-a nascut si unde S-a rastignit si S-a ingropat, a facut lacasuri dracesti, ca, adica, neamul ce vine sa uite cu totul pe Hristos si locurile acelea, pe unde au um­blat picioarele lui Hristos, sa nu Ie mai po­meneasca nimeni, niciodata. Insa a pierit el insusi, ticalosul.

Locul cel sfant, iarasi, I-a proslavit Imparatul slavei. Ca a ridicat pe imparatul Constantin si pe maica sa Elena si, lumi­nandu-i pe dinsii cu lumina sfintei cre­dinte, le-a pus lor la inima sa innoiasca sfanta cetate a lerusalimului si sa zideasca locas lui Dumnezeu, preafrumos, si toate sfintele locuri de spurcaciunile dracesti sa Ie curateasca si sa Ie sfinteasca. Deci, binecuvantatul imparat Constantin a trimis la acest lucru pe Sfanta Maica sa Elena, cu multime de aur, la lerusalim si a scris preasfintitului patriarh Macarie, ca sa adauge sarguinta la zidirea bisericii. Deci, ajungand Sfanta Elena la lerusalim, a stri­cat toate locasurile idolesti si idolii i-a sfa­ramat si sfanta cetate de toate spurcaciu­nile paganesti a curatat-o si a innoit-o. Si a mai aflat inca si cinstita Cruce a Domnu­lui si mormantul, indepartand tarina si pie­trele, cu care au fost astupate, si a inte­meiat acolo biserica foarte frumoasa si mare si a ingradit amandoua locurile, adica locul unde a fost rastignit Hristos si locul unde a fost ingropat, ca nu erau departe unul de altul, cum zice Evanghelistul loan: "Iar, in locul unde a fost rastignit, era o gradina, si in gradina un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru ca mormantul era aproape" (loan, 19, 41-42).

Deci, cu o biserica a cuprins si Golgota si mormantul Domnului. Si a fost numita biserica aceea Martirion, adica marturie. Marturie insa a invierii lui Hristos; marturisind ca la acel loc Hristos a murit si a inviat.

Inca a mai zidit Sfanta Elena si alte biserici: in Betleem, la muntele Eleonului, la Ghetsimani si la multe sfinte locuri si le-a infrumusetat cu toata podoaba. Insa biserica cea de deasupra mormantului Domnului, mai mult decat toate, era mai frumoasa si mai mare. Dar imparateasa Elena n-a apucat sa vada sfarsitul bisericii, ca se intorsese la fiul ei si se mutase la Domnul, pana a nu se savarsi biserica. Ca n-a fost cu putinta ca o atat de minunata si mare zidire sa se savarseasca in putina vreme, ci abia in zece ani s-a zidit.

Deci, savarsindu-se biserica, a poruncit dreptcredinciosul imparat ca sa se adune epis­copii din toate partile in Ierusalim la sfin­tirea bisericii.















Si a venit multime multa de arhierei, ce se adunasera din Bitinia si din Tracia, din Cilicia si din Capadochia, din Siria si din Mesopotamia, din Fenicia si din Arabia, din Palestina si din Egipt, din Africa si din Tibania si din Persida, un episcop. Ci, si popor mult, fara de numar, din toata lumea se adunase, cat in hotarele Ierusalimului nu incapeau noroadele. Si s-a sfintit biserica Invierii lui Hristos in­tru aceasta luna in treisprezece zile si tot Ierusalimul s-a innoit, intru al treizecilea an al imparatiei lui Constantin. Si au ase­zat Sfintii Parinti, ce se adunasera acolo, ca sa praznuiasca in tot anul ziua innoirii, dupa asemanarea cu aceea a lui Solomon. Ca, precum Solomon, in legea veche, zi­dind o biserica preaslavita, Sfanta Sfinte­lor, pusese rinduiala ca, in toti anii, intru aceasta luna a lui septembrie, intru care a fost sfintita, sa se praznuiasca ziua innoirii· ei, despre care innoire si in Evanghelie se pomeneste : ,,Si era atunci la Ierusalim sarbatoarea innoirii templului" (loan, 10, 22), asa si Sfantul si intocmai cu apostolii imparat Constantin, in Darul cel nou, zi­dind o a doua Sfanta a Sfintelor, a oran­duit, cu Sfintii Parinti, ca innoirea bisericii celei mari din Ierusalim, care este mama tuturor bisericilor, sa fie praznuita de toate bisericile din toata lumea. Sa praznuim, deci, multumind lui Dumnezeu Hristos, Celui ce cu Patima si cu Invierea Sa a innoit toata faptura si a curatit sfanta sa Biserica de spurcaciunile idolesti. Dar si noi sa ne innoim, facandu-ne biserici ale Dumnezeului celui viu, lepadand pe omul cel vechi si, imbracandu-ne in omul cel nou, sa ne intoarcem de la rau­tatile noastre, care s-au invechit in noi, si sa facem lucruri bune, incepand sa um­blam intru innoirea vietii. Ca, precum oa­menii praznuiesc innoirea bisericii celei facuta de mana, asa si ingerii sa praznuias­ca biserica noastra cea sufleteasca, nefa­cuta de mana. Ca bucurie se face in ceruri ingerilor de pacatosul care, prin pocainta, se innoieste.

( PROLOAGELE, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova 1991 )

miercuri, 28 iulie 2010

Sfaturi practice în Biserică: Importanţa picturii bisericeşti pentru credincioşi
Răzvan-George Topală

Orice biserică ortodoxă se desăvârşeşte sau se plineşte cu pictură religioasă, atât în interior, cât şi în exteriorul acesteia. Din cadrul picturii bisericeşti face parte şi icoana; aceasta fiind semnul prezenţei şi ocrotirii lui Dumnezeu.
Fiecare credincios, când intră în Biserică, se închină întâi icoanelor de la iconostase şi apoi icoanelor sau scenelor biblice din pictura lăcaşului de cult.
Astfel, prin pictura din biserici, creştinul este antrenat într-un proces de cunoaştere a învăţăturii creştine care i se descoperă printr-o varietate de forme şi culori ca într-o carte complexă de teologie şi de viaţă creştină; de aceea, pictura religioasă are rolul de a învăţa evenimentele sfinte parcurse în cadrul religios din timpul anului bisericesc. Cu alte cuvinte, iconografia sau pictura religioasă actualizează evenimentele şi persoanele sfinte de fiecare dată când săvârşim sfintele slujbe, şi nu numai.
De aici rezultă că pictura bisericească poate fi înţeleasă pe deplin doar prin viaţa liturgică şi sacramentală, pentru că exprimă adevărul revelat şi integrează misterul liturgic. Creaţia întreagă este într-o relaţie deosebită cu orientare sau direcţie către veşnicie; adică, prin iconografia ortodoxă se pun bazele relaţiei dintre natural şi spiritual, dintre firesc-omenesc şi dumnezeiesc.
De aceea, chiar dacă pictura din biserici prezintă numeroase simboluri şi semnificaţii, desluşirea acestor înţelesuri, dincolo de simbolism, se poate face prin mijloace educativ-catehetice; pictura bisericească constituind un material intuitiv cu eficienţă în procesul educativ şi catehetic.
Astfel, picturii religioase i se mai spune "Biblia neştiutorilor de carte sau pentru cei mici" pentru că vorbeşte şi învaţă prin imagine; iar imaginea vorbeşte de la sine şi determină către cunoaştere directă substituindu-se de multe ori explicaţiilor verbale, adresate.
Potrivit Sfântului Dionisie Areopagitul (sec. V-VI), pictura bisericească, cu precădere icoana, constituie depăşirea efectului pur estetic sau chiar religios asupra privitorului, având un profund efect pentru cel care priveşte icoana şi, desigur, se roagă.
Mai mult decât atât, icoana devine o cale care ne conduce la prototip, adică la Hristos, la care nu poţi ajunge decât dacă s-a stabilit relaţia dintre chip şi original; astfel că icoana nu îl înlocuieşte pe Hristos, ci mijloceşte către Hristos.
De aceea, iconografia religioasă ni-L face sensibil şi perceptibil simţurilor noastre pe Hristos şi ne face asemănători cu cei ce L-au văzut pe Acesta în trup omenesc.

sursă www.ziarullumina.ro

joi, 22 iulie 2010

Sf. Mc. Marcela

Mulți dintre noi nu știu că există o muceniță cu acest nume. Aflând de aceasta, vreau să vă fac partași la bucuria descoperirii, mai ales pe cei care îi poartă numele și pot să o cinstească cum se cuvine de acum înainte.

Mucenița Marcela, fecioara din Hios a fost tăiată in bucăți de propriul tată, stăpânit de duhul desfrânării în anul 1500, aceasta vrând să-și păstreze nepătată haina Sfântului Botez.

Din când în când pietrele din apropierea bisericii din Hios( Grecia) se înroșesc ca stropite cu sânge. Credincioșii ating de ele bolnavii care se vindecă miraculos prin mijlocirea Sfintei. Pomenirea sa se face la 22 iulie.


Mărturie despre nenumăratele minuni stau aceste obiecte aduse drept mulțumire.

luni, 28 decembrie 2009

Sf.Simon Simonopetritul

Sfântul Simon a înflorit în grădina Maicii Domnului, în cursul secolului al XIII-lea, într-o perioadă în care imperiul bizantin era divizat şi slăbit în urma cruciadelor, iar capitala fusese mutată la Niceea. Dispreţuind vanităţile acestei lumi s-a retras în Muntele Sfânt, pe lângă un bătrân, pentru a lucra la mântuirea sufletului său. El şi-a ales un Bătrân nu numai experimentat în asceză, dar şi sever şi exigent, şi i s-a supus cu totul ca lui Dumnezeu Însuşi. Ascultarea sa exemplară, umilinţa şi iubirea pentru părintele său duhovnicesc care însă nu îl scutea nici de mustrări, nici de lovituri au dovedit o înaltă virtute şi au atras admiraţia călugărilor de la Athos. Purtarea sa a atras şi respectul Bătrânului său care a încetat să îl mai considere un ucenic, ci mai curând un tovarăş în luptele duhovniceşti. Totuşi aceste onoruri nu i-au fost pe plac celui ce alesese singurătatea şi să urmeze lui Iisus. Astfel, prin forţa împrejurărilor, a obţinut să plece să trăiască singur. După multe căutări, a ales să trăiască într-o peşteră îngustă şi umedă, pe versantul vestic al Muntelui Athos, la 300 de metri deasupra mării. A luptat zi şi noapte contra asalturilor demonilor, având drept arme doar credinţa, speranţa şi invocarea Numelui atotputernic al Domnului nostru.
Într-o noapte, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, a văzut o stea că se desprinde dintr-o dată din cer şi coboară, oprindu-se deasupra unei stânci abrupte în faţa grotei. Presupunând că este o cursă a vrăjmaşului care se transformă adesea în înger de lumină, ascetul n-a crezut. Vedenia s-a repetat în nopţile următoare până în seara de Crăciun când steaua luminoasă a coborât pe stâncă ca şi steaua din Bethleem, iar o voce s-a auzit din cer: "Nu te îndoi, Simoane, slugă credincioasă a Fiului Meu! Priveşte acest semn şi nu părăsi acest loc pentru a merge în singurătate aşa cum îţi doreşti, pentru că aici doresc să întemeiezi o chinovie pentru mântuirea multor suflete." Liniştit fiind de vocea Maicii Domnului, Simon a fost dus în extaz la Bethleem înaintea copilului Hristos, cu Îngerii şi Păstorii ; apoi, venindu-şi în fire, s-a apucat fără întârziere să construiască Noul Bethleem.

Puţin după această viziune, trei tineri fraţi dintr-o bogată familie din Thesalia (sau din Macedonia), auzind de virtuţile Sfântului Simon, au venit la el punându-i la picioare toată averea lor ca şi cei trei Magi şi rugându-l să-i primească ucenici. Venind apoi muncitorii, au vrut să înceapă să construiască dar, văzând că locul pe care îl arăta lor Sfântul Simon este atât de abrupt şi periculos, au refuzat şi l-au acuzat că şi-a pierdut minţile. Chiar în acel moment, fratele care le aducea de băut a alunecat şi a căzut în prăpastie. Erau siguri că fratele a murit şi aceasta le-a confirmat reproşurile pe care le făcuseră Sfântului. Dar care nu le-a fost mirarea când, datorită rugăciunilor Sfântului Simon, l-au văzut pe fratele urcând pe celălalt versant cu burduful de vin şi cu paharul plin în mână pregătit să îi servească. Crezând, muncitorii au devenit călugări şi au putut vedea de nenumărate ori în timpul construirii chinoviei că Domnul i-a dat o mare putere slugii sale.

Construcţia fiind terminată, la Noul Bethleem au început să vină destul de mulţi călugări. Dar într-o zi au debarcat pe insulă piraţii sarazini. Sfântul Simon i-a întâmpinat cu daruri, sperând să îi abată de la a devasta mănăstirea. Cum însă aceştia, nemulţumiţi, s-au aruncat cu sălbăticie asupra lui, au fost pe loc orbiţi, iar unuia dintre ei , care ridicase iataganul asupra Sfântului, i-a fost paralizat braţul. Cuceriţi de rugăciunea Sfântului, ei se pocăiră, primiră Sfântul Botez şi deveniră toţi călugări.

După mulţi ani în care harul pe care i l-a dat Dumnezeu s-a vădit în multe minuni, profeţii şi mai ales prin învăţătura sa, Sfântul Simon a adormit în pace, înconjurat de ucenicii săi cărora le-a cerut pentru ultima dată să respecte învăţătura primită cu frică de Dumnezeu, credinţă, grijă şi ascultare totală faţă de egumen şi duhovnic. Din mormântul Sfântului a început să curgă mir care făcea multe minuni (de unde şi numele de Mirovlitul). Sfântul nu a încetat să fie o prezenţă nevăzută protejând în multe rânduri pe cei ascultători, mustrându-i greu pe cei neglijenţi sau pe profanatori. În ziua când este sărbătorit, unii au putut vedea o lumină divină ieşind din peşteră sau acoperindu-i icoana din biserică ca un văl.

Mănăstirea a fost arsă de multe ori, fiind ajutată mult de domnitorul român Mihai Viteazul; la arhondaricul mănăstirii este păstrat și în prezent un tablou cu chipul acestuia.


Pomenirea Sfântului se săvârșește la 28 decembrie.


Harul deosebit al Sfântului Simeon Izvorâtorul de Mir


După toate mărturiile de mai sus ajungem la cazul special al Sfântului Simeon Izvorâtorul de Mir de la Sfânta Mănăstire Hilandari din Sfântul Munte Athos. Sfântul Simeon, fost voievod al Serbiei la începutul veacului al 13-lea, părăsindu-și țara și sceptrul, veni în Sfântul Munte și se sălășlui în Sfânta Mănăstire Hilandari, unde își va sfârși viața ca monah. După dezvelirea moaștelor sale din mormânt a început să curgă mir, lucru pentru care a și fost numit Izvorâtorul de Mir. De asemenea, după ducerea sfintelor moaște în Serbia, a crescut prin minune, fără de sămânță o viță de vie chiar deasupra mormântului sfântului, ca binecuvântare a acestuia pentru mănăstire. Acestă viță de vie rodește până în ziua de astăzi, iar strugurii săi au harul făcător de minuni al tămăduirii nenașterii de prunci la soții care aleargă cu credință către ajutorul Sfântului Simeon. Multe nașteri minunate s-au înregistrat prin folosirea acestor bobițe de struguri de către soții neroditori. La Mănăstirea Hilandaru se păstrează o arhivă specială cu aceste cazuri.

Pentru a se împlini însă dorința soților de a dobândi prunci, aceștia trebuie să urmeze cele de mai jos:

Pentru început să se spovedească la un duhovnic și să urmeze sfaturile acestuia.
Să săvârșească acasă o sfeștanie și preotul să afunde în agheasmă crenguța de viță dăruită de mănăstire.
Vreme de patru zeci de zile să bea în fiecare dimineață pe nemâncate din această agheasmă.
Pe durata celor patru zeci de zile să postească, să facă dimineața 25 de metanii până la pământ, zicând la fiecare „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii” iar seara alte 25 de metanii zicând „Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”.
Dacă au îndemn și putere, pot face și alte 50 de metanii zicând „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”.
În acestă perioadă de 40 de zile nu trebuie să se însoțească unul cu altul.
După scurgerea celor 40 de zile, să se spovedească iarăși la duhovnic, și cu dezlegarea acestuia să se împărtășească cu sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Domnului. Apoi să ia trei bobițe din strugurii mănăstirii, soția luând două și soțul una.
După toată această pregătire, să se însoțească unul cu celălalt, cu credința că sfântul va face minunea. Cu adevărat, după credința lor, Dumnezeu le va dărui rodul pântecelui.
Pe toată durata sarcinii soții să înceteze orice îndatorire conjugală, și astfel se vor învrednici să dobândească copii.
După reușita nașterii, părinții se vor folosi a urma cu atenție canoanele bisericii, sfaturile duhovnicului și a fi cu luare aminte să nu se însoțească niciodată duminca, în sărbătorile împărătești ori în alte sărbători mai mari, ori miercurea și vinerea (care sunt zile de post) cât și pe durata posturilor anuale. Dacă soții astfel se vor purta întotdeaua, având grijă ca toată viața lor să le fie creștinească, tainică, plină de milostenie și bunătate, vor dobândi pe lângă harul nașterii de prunci și împărăția cerurilor, cu harul și milostivirea Domnului Nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și a Sfântului făcător de minuni Simeon, izvorâtorul de mir. Amin!

Cu dragoste în Hristos,Sfânta Mănăstire Hilandaru din Sfântul Munte Athos

Rugăminte: Sfânta Mănăstire Hilandaru roagă fierbinte pe soții care iau bobițe Sfântului Simeon ca după dobândirea pruncilor prin rugăciunile acestora, să înștiințeze în scris mănăstirea, oferind amănunte exacte – date și nume – spre a fi înregistrate în arhiva specială a mănăstirii drept mărturie tuturor celor care tăgăduiesc minunile sfinților.

sâmbătă, 19 decembrie 2009

20 decembrie, o zi care preînchipuie bucuria Nașterii Domnului

Această zi este înainteprăznuirea bucuriei și de aceea am selectat un cuvânt din predica Sf. Ioan Hrisostomul la Nașterea Domnului cea minunată.

,,Legile naturii nu îngăduiau o naștere ca a Sa, dar se cuvenea mai marelui sfințeniei să se nască printr-o naștere curată și sfântă, deoarece Acesta este Cel ce a plăsmuit altădată pe Adam din pământ virgin, iar din Adam fără de femeie, a născut femeia. Fecioara a născut bărbat fără de bărbat, plătind pt Eva bărbaților datoria, ca prin comuniunea minunii să se arate egalitatea firii. Căci după cum din Adam a luat coastă și nu l-a micșorat cu nimic, tot astfel și în Fecioară a plăsmuit om și n-a distrus fecioria. Nevătămat a rămas Adam, nepângărită a rămas și fecioria după naștere."

Sf.Ier.Ignatie Teoforul


Pe lângă această mare binecuvântare mai este prăznuit și acel copilaș pe care Mântuitorul îl avea în brațe la îndemnul ,,Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți că a unora ca acestora este Împărăția Cerurilor", devenit episcop și apoi martir, sfâșiat de fiare în Colosseum, dovadă că partea cea bună și-a ales.
Este vorba de Sf.Ier.Ignatie Teoforul (purtătotul de Dumnezeu, pentru că despicându-i-se inima de către persecutori, pe ambele părți scria Iisus Hristos).

Brațul său se află în Sf Munte Athos la M.Grigoriu.

Sf.Ioan de Kronstandt :

Un alt vrednic urmaș al apostolilor și al ierarhilor, pomenit azi, a fost și Sf.Ioan de Kronstandt, preotul de mir din Rusia, care prin jertfa sa imensa a fost stâlp Ortodoxiei în această țară( dar și nouă ne este prin invățăturile sale pline de har) al fecioriei și sfințeniei.


Toate aceste bucurii ne dau mărturie că Dumnezeu este minunat întru Sfinții Săi.

miercuri, 16 decembrie 2009

Sfantul Ierarh Dionisie din Zakyntos



Sfântul este mai puțin cunoscut la noi, însă ajutorul și minunile sale se aseamănă celor săvârșite de Sfântului Ierarh Spiridon. Este un Sfânt care pleacă din raclă ca să ajute la nevoie. Racla sa se deschide greoi uneori, deoarece este plecat și mereu i se găsesc alge și iarbă pe papuceii tociți de atâta drum. Sfântul Dionisie este și un model al iertării, iertând pe ucigașul fratelui său care îi ceruse adăpost, pentru că era urmărit. Acesta văzând iubirea Sfântului se călugărește.

Sfântul Dionisie s-a născut în anul 1547, în insula Zakyntos, în Marea Ionică, Grecia.
În 1577 a fost ales episcop în insula Eghina. După un an de vieţuire pe insulă, s-a întors în Zakyntos, unde a fost numit episcop.În 1622 s-a retras şi în 17 decembrie a adormit întru Domnul şi a fost înmormântat. Trupul lui a fost descoperit intact şi emanând bun miros de flori şi de tămîie. De aceea, el este cinstit şi a fost canonizat de către Patriarhia de Constantinopol. Este sărbătorit în 17 decembrie, iar în 24 august Biserica serbează mutarea sfintelor sale moaşte.


Troparul sfântului Dionisie (glas 1)

Odraslă din Zakyntos şi episcop din Eghina, ocrotitor al Mănăstirii Strofades, Sfinte Dionisie, o, credinciosule, lasă-ne ca astăzi toţi să te cinstim şi să strigăm către tine: ,,Cu rugăciunile tale fierbinţi păzeşte-ne pe noi, cei ce săvârșim pomenirea ta şi strigăm ţie: Slavă lui Hristos, Cel Care te-a proslăvit pe tine; Slavă Lui, Celui Care te-a arătat minunat; Slavă Lui, Celui Care ne-a dăruit nouă neobosit apărător!"

marți, 15 decembrie 2009

Cel mai tânăr arhiereu - Sf.Elefterie


Sfântul Mucenic Elefterie era din cetatea Romei. De mic a rămas orfan de tată şi a fost crescut numai de mama sa Antia, care învăţase credinţa creştină de la Sfântul Apostol Pavel. Copilul a fost dus de mama lui la episcopul Anichit şi a învăţat de la el Sfintele Scripturi. Anichit l-a rânduit în ceata clericilor; când a fost în vârstă de 15 ani l-a hirotonit diacon, la 18 ani preot, iar când a ajuns de 20 de ani a fost făcut episcop al Iliricului. Pentru că învăţa şi propovăduia pe Hristos a atras pe mulţi la credinţă; de aceea împăratul Adrian a trimis de l-a adus la el. Dus înaintea lui, sfântul a mărturisit că Hristos este Dumnezeul tuturor. La porunca împăratului a fost supus la chinuri pe care le-a îndurat cu seninătate. Sfătuit de prefectul Coremon, împăratul a făcut un cuptor, care avea ţepuşe ascuţite, de o parte şi de alta. La rugăciunea sfântului către Dumnezeu, Coremon, umplându-se de Duh Sfânt a intrat el întâi în cuptor şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Din cuptor a ieşit nevătămat şi i s-a tăiat capul. A fost aruncat şi Sfântul Elefterie în cuptor; dar s-a stins focul şi a ieşit sănătos. Apoi a fost legat într-un car tras de cai sălbatici. Dezlegat de îngeri, sfântul a fost dus într-un munte înalt, unde trăia cu animalele sălbatice; aceste fiare se îmblânzeau când sfântul le vorbea cuvintele lui Dumnezeu. Împăratul a trimis ostaşi ca să-l prindă; dar sfântul i-a îndrumat la Hristos şi i-a botezat. Odată cu ei au mai crezut în Hristos şi alţii ca la cinci sute. Dus la împărat a fost ucis de doi ostaşi.
Mama lui, Antia, a fost ucisă şi ea cu sabia pe când îmbrăţişa şi săruta pe fiul ei mort. (Sinaxar) Acum împreună cu îngerii petrec, răsplată a dreptei credințe, și ne ocrotesc cu rugăciunile lor. Să avem binecuvântarea lor.

Persoane interesate