Sub ocrotirea Maicii Domnului au crescut multe flori ale Bisericii noastre, printre care Sfântul Ioan Iacob, bibliotecarul lavrei Neamț și mai târziu schivnicul din pustiul Hozevei, marele trăitor ortodox și marele suflet românesc, Gura de Aur a României, care a reușit cum nimeni altul să transpună tainele și învățaturile Dumnezeiești în versuri și să le redea actualitatea nepieritoare.
Pomenirea Sfântului se face la 5 august.
ODINIOARĂ ŞI ACUM
Aruncându-ne în urmă
Ochii noştri sufleteşti
Către anii din vechime
A vieţii creştineşti,
*
Mintea noastră se uimeşte
De sfinţenia de-atunci,
Limba fără grai rămâne,
Ne simţim ca nişte prunci.
*
Căci vedem păgânitatea
Dând război necontenit
Adunărilor creştine
Din Apus şi Rasărit.
*
Şi aflăm credinţa sfântă
Ca un foc atunci arzând
Iar Biserica în culmea
Biruinţelor şezând.
*
Adâncindu-ne mai tare
În trecutul depărtat
Al Bisericii creştine
Gândul nostru stă mirat:
*
Uriaşi vedem în faţă
Pe străbunii credincioşi
Noi suntem pe lângă dânşii
Toţi, pitici neputincioşi.
*
Fruntea lor având cununa
Razelor dumnezeieşti,
Ni se pleacă de ruşine
Ochii noştri cei trupeşti.
*
Mici la suflet, mari la patimi
Noi aproape nu-ndrăznim
Să mai cugetăm la Slava
Noului Ierusalim!
*
Despre viaţa minunată
A “celor întâi născuţi”
Lumea astăzi nu mai ştie,
Sfinţii stau necunoscuţi!
*
Astăzi traistele ştiinţei
S-au umplut cu născociri
Iar din tainele credinţei
Lumea nu mai are ştiri!
*
Toată străduinţa lumii
Este spre a dovedi
Că: “Materia e totul,
Duhul n-are unde fi”!
*
Cât de mult se mai înşeală
Cel numit “Cuvântător”
Care cearcă numai “firea”
Neştiind pe “Făcător”!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu