vineri, 7 august 2009

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla


Podoaba cea de preț a Moldovei, Luceafărul Munților Sihlei, Sfânta Cuvioasă Teodora este rugătoarea cea caldă a plaiurilor nostre către Dumnezeu. De accea ne cuprinde mare bucurie când îi săvârșim pomenirea cea luminoasă (sărbătorită la 7 august).

În viața cea pământească a iubit rugăciunea și îndepărtarea de lumea trecătoare, întru care a dobândit apropierea de Dumnezeu, care este mai dulce decât mierea, iar acum se bucură în ceruri împreună cu Sfinții.

Peștera în care s-a nevoit Sfânta este acum loc de pelerinaj, unde mulți iși găsesc alinarea sufletului. Locul asprei nevoințe și al bucuriei de a comunica cu Dumnezeu prin rugaciune a devenit binecuvântare și mângâiere pentru cei ce pășesc acolo și se roagă cu credință Sfintei, a cărei prezență o simt, datorită dragostei pe care o poartă în suflet pentru Bineplăcuta lui Dumnezeu și pentru sfințenie.


Întru tine maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip, căci luând Crucea ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup că este trecator, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură preacuvioasă maică Teodora, duhul tău.

Niciun comentariu:

Persoane interesate