Un fapt care merită menţionat este acela legat de momentul construirii unei noi biserici, din piatră, în 1840. După ce timp de un secol Sfântul Nicolae a protejat lăcaşul de rugăciune, s-a hotărât alegerea unui alt sfânt protector, cu prilejul noii construcţii. Dorinţa ctitorilor nu s-a împlinit nici până astăzi. În ziua sfinţirii, după cum arată un document (una dintre puţinele hârtii vorbitoare ale trecutului) de la 1901, găsit în biblioteca mănăstirii:
„Din curatul senin un mic nor se ivesce pe cer, şi în cel mai scurt timp se măresce acoperând vezduhul, şi încărcat peste măsură varsă asupra monastirei şiroe de apă nesecat; râurile se varsă numai de cât şi furiose es din matca lor. Teleajenul, turbat şi plin de spume inundează văile ducând cu el în vale tot ce întâlnesce în cale, surpând malurile, dărâmând copaci şi rostogolind stâncile!“.
Drept urmare, autorităţile, delegaţii şi clerul prezent, venit pentru serbarea schimbării hramului, au fost cuprinşi din toate părţile de puhoaie, şi-au pierdut veşmintele, cărţile şi toate mirodeniile sfinte necesare pentru sfinţirea bisericii. Ca prin minune, ei au scăpat teferi. Așadar s-a hotărât ca hramul să rămână, în continuare, pe 6 decembrie „Sfântul Nicolae“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu