Sf.Simon Simonopetritul

Sfântul Simon a înflorit în grădina Maicii Domnului, în cursul secolului al XIII-lea, într-o perioadă în care imperiul bizantin era divizat şi slăbit în urma cruciadelor, iar capitala fusese mutată la Niceea. Dispreţuind vanităţile acestei lumi s-a retras în Muntele Sfânt, pe lângă un bătrân, pentru a lucra la mântuirea sufletului său. El şi-a ales un Bătrân nu numai experimentat în asceză, dar şi sever şi exigent, şi i s-a supus cu totul ca lui Dumnezeu Însuşi. Ascultarea sa exemplară, umilinţa şi iubirea pentru părintele său duhovnicesc care însă nu îl scutea nici de mustrări, nici de lovituri au dovedit o înaltă virtute şi au atras admiraţia călugărilor de la Athos. Purtarea sa a atras şi respectul Bătrânului său care a încetat să îl mai considere un ucenic, ci mai curând un tovarăş în luptele duhovniceşti. Totuşi aceste onoruri nu i-au fost pe plac celui ce alesese singurătatea şi să urmeze lui Iisus. Astfel, prin forţa împrejurărilor, a obţinut să plece să trăiască singur. După multe căutări, a ales să trăiască într-o peşteră îngustă şi umedă, pe versantul vestic al Muntelui Athos, la 300 de metri deasupra mării. A luptat zi şi noapte contra asalturilor demonilor, având drept arme doar credinţa, speranţa şi invocarea Numelui atotputernic al Domnului nostru.

Într-o noapte, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, a văzut o stea că se desprinde dintr-o dată din cer şi coboară, oprindu-se deasupra unei stânci abrupte în faţa grotei. Presupunând că este o cursă a vrăjmaşului care se transformă adesea în înger de lumină, ascetul n-a crezut. Vedenia s-a repetat în nopţile următoare până în seara de Crăciun când steaua luminoasă a coborât pe stâncă ca şi steaua din Bethleem, iar o voce s-a auzit din cer: "Nu te îndoi, Simoane, slugă credincioasă a Fiului Meu! Priveşte acest semn şi nu părăsi acest loc pentru a merge în singurătate aşa cum îţi doreşti, pentru că aici doresc să întemeiezi o chinovie pentru mântuirea multor suflete." Liniştit fiind de vocea Maicii Domnului, Simon a fost dus în extaz la Bethleem înaintea copilului Hristos, cu Îngerii şi Păstorii ; apoi, venindu-şi în fire, s-a apucat fără întârziere să construiască Noul Bethleem.

Puţin după această viziune, trei tineri fraţi dintr-o bogată familie din Thesalia (sau din Macedonia), auzind de virtuţile Sfântului Simon, au venit la el punându-i la picioare toată averea lor ca şi cei trei Magi şi rugându-l să-i primească ucenici. Venind apoi muncitorii, au vrut să înceapă să construiască dar, văzând că locul pe care îl arăta lor Sfântul Simon este atât de abrupt şi periculos, au refuzat şi l-au acuzat că şi-a pierdut minţile. Chiar în acel moment, fratele care le aducea de băut a alunecat şi a căzut în prăpastie. Erau siguri că fratele a murit şi aceasta le-a confirmat reproşurile pe care le făcuseră Sfântului. Dar care nu le-a fost mirarea când, datorită rugăciunilor Sfântului Simon, l-au văzut pe fratele urcând pe celălalt versant cu burduful de vin şi cu paharul plin în mână pregătit să îi servească. Crezând, muncitorii au devenit călugări şi au putut vedea de nenumărate ori în timpul construirii chinoviei că Domnul i-a dat o mare putere slugii sale.

Construcţia fiind terminată, la Noul Bethleem au început să vină destul de mulţi călugări. Dar într-o zi au debarcat pe insulă piraţii sarazini. Sfântul Simon i-a întâmpinat cu daruri, sperând să îi abată de la a devasta mănăstirea. Cum însă aceştia, nemulţumiţi, s-au aruncat cu sălbăticie asupra lui, au fost pe loc orbiţi, iar unuia dintre ei , care ridicase iataganul asupra Sfântului, i-a fost paralizat braţul. Cuceriţi de rugăciunea Sfântului, ei se pocăiră, primiră Sfântul Botez şi deveniră toţi călugări.

După mulţi ani în care harul pe care i l-a dat Dumnezeu s-a vădit în multe minuni, profeţii şi mai ales prin învăţătura sa, Sfântul Simon a adormit în pace, înconjurat de ucenicii săi cărora le-a cerut pentru ultima dată să respecte învăţătura primită cu frică de Dumnezeu, credinţă, grijă şi ascultare totală faţă de egumen şi duhovnic. Din mormântul Sfântului a început să curgă mir care făcea multe minuni (de unde şi numele de Mirovlitul). Sfântul nu a încetat să fie o prezenţă nevăzută protejând în multe rânduri pe cei ascultători, mustrându-i greu pe cei neglijenţi sau pe profanatori. În ziua când este sărbătorit, unii au putut vedea o lumină divină ieşind din peşteră sau acoperindu-i icoana din biserică ca un văl.

Mănăstirea a fost arsă de multe ori, fiind ajutată mult de domnitorul român Mihai Viteazul; la arhondaricul mănăstirii este păstrat și în prezent un tablou cu chipul acestuia.

(sursă: www.calendar-ortodox.ro/ )

Pomenirea Sfântului se săvârșește la 28 decembrie.

Harul deosebit al Sfântului Simeon Izvorâtorul de Mir

După toate mărturiile de mai sus ajungem la cazul special al Sfântului Simeon Izvorâtorul de Mir de la Sfânta Mănăstire Hilandari din Sfântul Munte Athos. Sfântul Simeon, fost voievod al Serbiei la începutul veacului al 13-lea, părăsindu-și țara și sceptrul, veni în Sfântul Munte și se sălășlui în Sfânta Mănăstire Hilandari, unde își va sfârși viața ca monah. După dezvelirea moaștelor sale din mormânt a început să curgă mir, lucru pentru care a și fost numit Izvorâtorul de Mir. De asemenea, după ducerea sfintelor moaște în Serbia, a crescut prin minune, fără de sămânță o viță de vie chiar deasupra mormântului sfântului, ca binecuvântare a acestuia pentru mănăstire. Acestă viță de vie rodește până în ziua de astăzi, iar strugurii săi au harul făcător de minuni al tămăduirii nenașterii de prunci la soții care aleargă cu credință către ajutorul Sfântului Simeon. Multe nașteri minunate s-au înregistrat prin folosirea acestor bobițe de struguri de către soții neroditori. La Mănăstirea Hilandaru se păstrează o arhivă specială cu aceste cazuri.

Pentru a se împlini însă dorința soților de a dobândi prunci, aceștia trebuie să urmeze cele de mai jos:

Pentru început să se spovedească la un duhovnic și să urmeze sfaturile acestuia.
Să săvârșească acasă o sfeștanie și preotul să afunde în agheasmă crenguța de viță dăruită de mănăstire.
Vreme de patru zeci de zile să bea în fiecare dimineață pe nemâncate din această agheasmă.
Pe durata celor patru zeci de zile să postească, să facă dimineața 25 de metanii până la pământ, zicând la fiecare „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii” iar seara alte 25 de metanii zicând „Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”.
Dacă au îndemn și putere, pot face și alte 50 de metanii zicând „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”.
În acestă perioadă de 40 de zile nu trebuie să se însoțească unul cu altul.
După scurgerea celor 40 de zile, să se spovedească iarăși la duhovnic, și cu dezlegarea acestuia să se împărtășească cu sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Domnului. Apoi să ia trei bobițe din strugurii mănăstirii, soția luând două și soțul una.
După toată această pregătire, să se însoțească unul cu celălalt, cu credința că sfântul va face minunea. Cu adevărat, după credința lor, Dumnezeu le va dărui rodul pântecelui.
Pe toată durata sarcinii soții să înceteze orice îndatorire conjugală, și astfel se vor învrednici să dobândească copii.
După reușita nașterii, părinții se vor folosi a urma cu atenție canoanele bisericii, sfaturile duhovnicului și a fi cu luare aminte să nu se însoțească niciodată duminca, în sărbătorile împărătești ori în alte sărbători mai mari, ori miercurea și vinerea (care sunt zile de post) cât și pe durata posturilor anuale. Dacă soții astfel se vor purta întotdeaua, având grijă ca toată viața lor să le fie creștinească, tainică, plină de milostenie și bunătate, vor dobândi pe lângă harul nașterii de prunci și împărăția cerurilor, cu harul și milostivirea Domnului Nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și a Sfântului făcător de minuni Simeon, izvorâtorul de mir. Amin!

Cu dragoste în Hristos,Sfânta Mănăstire Hilandaru din Sfântul Munte Athos

Rugăminte: Sfânta Mănăstire Hilandaru roagă fierbinte pe soții care iau bobițe Sfântului Simeon ca după dobândirea pruncilor prin rugăciunile acestora, să înștiințeze în scris mănăstirea, oferind amănunte exacte – date și nume – spre a fi înregistrate în arhiva specială a mănăstirii drept mărturie tuturor celor care tăgăduiesc minunile sfinților.

(sursă : http://www.munteleathos.com/ )

20 decembrie, o zi care preînchipuie bucuria Nașterii Domnului

Această zi este înainteprăznuirea bucuriei și de aceea am selectat un cuvânt din predica Sf. Ioan Hrisostomul la Nașterea Domnului cea minunată.

,,Legile naturii nu îngăduiau o naștere ca a Sa, dar se cuvenea mai marelui sfințeniei să se nască printr-o naștere curată și sfântă, deoarece Acesta este Cel ce a plăsmuit altădată pe Adam din pământ virgin, iar din Adam fără de femeie, a născut femeia. Fecioara a născut bărbat fără de bărbat, plătind pt Eva bărbaților datoria, ca prin comuniunea minunii să se arate egalitatea firii. Căci după cum din Adam a luat coastă și nu l-a micșorat cu nimic, tot astfel și în Fecioară a plăsmuit om și n-a distrus fecioria. Nevătămat a rămas Adam, nepângărită a rămas și fecioria după naștere."

Sf.Ier.Ignatie Teoforul

Pe lângă această mare binecuvântare mai este prăznuit și acel copilaș pe care Mântuitorul îl avea în brațe la îndemnul ,,Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți că a unora ca acestora este Împărăția Cerurilor", devenit episcop și apoi martir, sfâșiat de fiare în Colosseum, dovadă că partea cea bună și-a ales.
Este vorba de Sf.Ier.Ignatie Teoforul (purtătotul de Dumnezeu, pentru că despicându-i-se inima de către persecutori, pe ambele părți scria Iisus Hristos).

Brațul său se află în Sf Munte Athos la M.Grigoriu.

Sf.Ioan de Kronstandt :

Un alt vrednic urmaș al apostolilor și al ierarhilor, pomenit azi, a fost și Sf.Ioan de Kronstandt, preotul de mir din Rusia, care prin jertfa sa imensa a fost stâlp Ortodoxiei în această țară( dar și nouă ne este prin invățăturile sale pline de har) al fecioriei și sfințeniei.

Toate aceste bucurii ne dau mărturie că Dumnezeu este minunat întru Sfinții Săi.

Sfantul Ierarh Dionisie din Zakyntos

Sfântul este mai puțin cunoscut la noi, însă ajutorul și minunile sale se aseamănă celor săvârșite de Sfântului Ierarh Spiridon. Este un Sfânt care pleacă din raclă ca să ajute la nevoie. Racla sa se deschide greoi uneori, deoarece este plecat și mereu i se găsesc alge și iarbă pe papuceii tociți de atâta drum. Sfântul Dionisie este și un model al iertării, iertând pe ucigașul fratelui său care îi ceruse adăpost, pentru că era urmărit. Acesta văzând iubirea Sfântului se călugărește.

Sfântul Dionisie s-a născut în anul 1547, în insula Zakyntos, în Marea Ionică, Grecia.
În 1577 a fost ales episcop în insula Eghina. După un an de vieţuire pe insulă, s-a întors în Zakyntos, unde a fost numit episcop.În 1622 s-a retras şi în 17 decembrie a adormit întru Domnul şi a fost înmormântat. Trupul lui a fost descoperit intact şi emanând bun miros de flori şi de tămîie. De aceea, el este cinstit şi a fost canonizat de către Patriarhia de Constantinopol. Este sărbătorit în 17 decembrie, iar în 24 august Biserica serbează mutarea sfintelor sale moaşte.

Troparul sfântului Dionisie (glas 1)

Odraslă din Zakyntos şi episcop din Eghina, ocrotitor al Mănăstirii Strofades, Sfinte Dionisie, o, credinciosule, lasă-ne ca astăzi toţi să te cinstim şi să strigăm către tine: ,,Cu rugăciunile tale fierbinţi păzeşte-ne pe noi, cei ce săvârșim pomenirea ta şi strigăm ţie: Slavă lui Hristos, Cel Care te-a proslăvit pe tine; Slavă Lui, Celui Care te-a arătat minunat; Slavă Lui, Celui Care ne-a dăruit nouă neobosit apărător!"

Cel mai tânăr arhiereu - Sf.Elefterie

Sfântul Mucenic Elefterie era din cetatea Romei. De mic a rămas orfan de tată şi a fost crescut numai de mama sa Antia, care învăţase credinţa creştină de la Sfântul Apostol Pavel. Copilul a fost dus de mama lui la episcopul Anichit şi a învăţat de la el Sfintele Scripturi. Anichit l-a rânduit în ceata clericilor; când a fost în vârstă de 15 ani l-a hirotonit diacon, la 18 ani preot, iar când a ajuns de 20 de ani a fost făcut episcop al Iliricului. Pentru că învăţa şi propovăduia pe Hristos a atras pe mulţi la credinţă; de aceea împăratul Adrian a trimis de l-a adus la el. Dus înaintea lui, sfântul a mărturisit că Hristos este Dumnezeul tuturor. La porunca împăratului a fost supus la chinuri pe care le-a îndurat cu seninătate. Sfătuit de prefectul Coremon, împăratul a făcut un cuptor, care avea ţepuşe ascuţite, de o parte şi de alta. La rugăciunea sfântului către Dumnezeu, Coremon, umplându-se de Duh Sfânt a intrat el întâi în cuptor şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Din cuptor a ieşit nevătămat şi i s-a tăiat capul. A fost aruncat şi Sfântul Elefterie în cuptor; dar s-a stins focul şi a ieşit sănătos. Apoi a fost legat într-un car tras de cai sălbatici. Dezlegat de îngeri, sfântul a fost dus într-un munte înalt, unde trăia cu animalele sălbatice; aceste fiare se îmblânzeau când sfântul le vorbea cuvintele lui Dumnezeu. Împăratul a trimis ostaşi ca să-l prindă; dar sfântul i-a îndrumat la Hristos şi i-a botezat. Odată cu ei au mai crezut în Hristos şi alţii ca la cinci sute. Dus la împărat a fost ucis de doi ostaşi.
Mama lui, Antia, a fost ucisă şi ea cu sabia pe când îmbrăţişa şi săruta pe fiul ei mort. (Sinaxar) Acum împreună cu îngerii petrec, răsplată a dreptei credințe, și ne ocrotesc cu rugăciunile lor. Să avem binecuvântarea lor.

Sfântul Apostol Andrei - ocrotitorul României

Sfântul Andrei, Apostol al neamului nostru și al creștinătății a iubit foarte mult acest pământ, deoarece dupa o nouă cercetare ar fi stat aici nu mai puțin de 20 de ani.

În urma cercetărilor sale, George Alexandrou a constatat că, din uriașul puzzle, reprezentat de teritoriul unde se presupune că ar fi ajuns Sf. Andrei in cele patru călătorii misionare ale sale, lipsește o “secvență” de 20 de ani, cuprinsă între întoarcerea lui la Marea Neagră din Valaamo (Finlanda) până la plecarea spre Sinopae și de acolo spre Patras, în Achaia, unde avea sa fie martirizat. Această lungă perioadă de timp, conform celor constatate de Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi petrecut-o în Dobrogea de astăzi, unde iși avea locuința în Peștera de care tradiția i-a legat numele. De aici, ar fi întreprins călătorii evanghelizatoare in restul Daciei, pe Dunăre, în sudul fluviului, pe malul Mării Negre, dincolo de Prut și chiar în teritorii mai îndepărtate. După fiecare asemenea misiuni s-ar fi întors în peștera sa.

Apostolul Andrei a iubit acest loc din Scythia Minor mai mult decât orice, după Hristos. “Cred că Dumnezeu i-a oferit asta ca o consolare deoarece a avut călătorii misionare foarte dificile. Avem descrieri ale unor locuri unde nu a fost bine-venit, de unde a fost obligat să plece. Lucrurile au fost deseori foarte dificile, mai ales când a fost la slavi, unde sacrificiul uman era încă practicat. Vă puteți imagina: Era obosit să treaca prin astfel de lucruri și când a venit la daci… unde grecii și evreii erau acceptați în aceeași măsură și unde existau preoți sihastri asceți, se ințelege cat de lesne s-a integrat. Putea să predice, era fericit acolo. De fapt, dacii credeau ca religia pe care el a adus-o nu era numai mai buna decat a lor, ci și o continuare a vechii religii. Au privit religia nativă ca prevestitoare pentru creștinism. Douăzeci de ani înseamnă mult și se ințelege de ce românii iși amintesc de el mai mult decât alte tradiții”( George Alexandrou-sursă: http://miriamturism.wordpress.com/

Hristos a fost Dumnezeul, Luminătorul și Învățătorul său. Învățătura Domnului dătătoare de viață a predicat-o și a săvarșit minuni cu puterea harului primit, aducând bucurie multor popoare, iar încununarea acestor lucruri a fost propriul martiriu plin de curaj și de certitudinea că va fi primit de Lumina Lumii în ceruri.

Pomenirea Noului Sfințit Mucenic Filumen

Acest nou mucenic a fost omorât în chinuri inimaginabile de niște evrei fanatici. El era păzitorul Fântanii lui Iacob, loc legat de istoria mozaică cât și de cea creștină, fiind și locul unde femeia samarineanca l-a întâlnit pe Hristos.

„Pe 16/29 noiembrie 1979, au năvălit în mănăstire şi l-au măcelărit pe arhimandritul Filumen cu un topor, închipuind o cruce: cu o lovitură de-a lungul, i-au despicat chipul, cu altă lovitură de-a latul i-au tăiat obrazul, de la o ureche la alta. I-au scos ochii. I-au tăiat în bucăţi degetele mâinii sale drepte, iar pe cel mare l-au retezat dintr-o dată. Erau degetele cu care făcea semnul Crucii.”

Troparul glas 3:

Biruitor al diavolilor, izgonitor al puterilor întunericului, cu blândeţea ta ai moştenit pământul şi împărăţia din Ceruri; mijloceşte, astfel, la Milostivul Dumnezeu, ca să mântuiască sufletele noastre.

Minunea Sf.Mc.Mercurie

În Cairo se află biserica Sf Mercurie, cu moaștele acestui mucenic scit din primele veacuri creștine și o icoană în care este reprezentată o minune foarte cunoscută. Împăratul Iulian Apostatul, coleg de facultate cu Sf Vasile cel Mare, i-a cerut sfântului Vasile să îl întâmpine în orașul Cezareea, fiind în drum spre locul războiului cu perșii. Împăratul a cerut să fie întampinat cu ce are mai bun Sf Vasile ( ca și pentru el însuși). Atunci Sf Vasile cel Mare l-a întâmpinat pe împărat cu pâine și sare (așa cum mânca el însuși), primire care avea sa atragă furia împăratului (care apostaziase de la dreapta credință și căuta orice pretext ca să-i nimicească pe creștini) și promisiunea acestuia ca la întoarcerea din război îl va distruge nu doar pe Sf Vasile ci întreg orașul Cezareea. Când se ruga Sf Vasile cel Mare înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru ca marele prigonitor al creștinilor Iulian Apostatul să nu se mai intoarca din razboi, a observat că icoana alăturată, cea a Sf Mercurie, s-a făcut pentru puțină vreme nevăzută. Apoi s-a arătat, dar cu sulița însângerată.



Chiar în același timp, în îndepărtatul câmp de luptă, Iulian a fost însulițat de un ostaș necunoscut, care îndată ce l-a însulițat s-a făcut nevăzut. Iar ticălosul Iulian, luând sânge din rana sa a aruncat în sus către cer și, grăind hule asupra lui Hristos, a zis: “ai biruit, Galileene!”.
Această minune s-a adeverit, ca însăși Sfânta Fecioară Maria l-a trimis pe mucenicul Mercurie la minunata slujbă ostășească, pentru rugăciunile Sf Vasile cel Mare și spre apărarea sfintei credințe și a dreptcredincioșilor creștini( din Sinaxar).

Așadar, Sf Mercurie este infățisat cu două săbii încrucișate deasupra capului ( una ostășească, cea de-a doua dată de înger) și cu încă o suliță, străpungându-l pe împăratul Iulian.

Sfântul Minunat Ierarh Nectarie - 9 noiembrie -

Din cartea „Minuni ale Sfântului Nicolae”
Ed. Sophia
Bucureşti, 2007

Cele ce urmează s-au întâmplat în timpul celui de al doilea război mondial, prin anul 1940 sau 1941. O ambarcaţiune grecească plutea pe Marea Mediterană. Dintr-o dată a început o furtună cumplită. Văzând că vasul se va scufunda inevitabil (deja era inundat de apă), căpitanul a ordonat să fie lăsate pe apă bărcile de salvare şi toţi să părăsească nava.
Pasagerii, bineînţeles, erau cu toţii cuprinşi de groază. Căpitanul a mai aruncat o privire prin corabie şi a găsit un episcop bătrân, care, în panica generală, stătea absolut liniştit. Căpitanul s-a mirat foarte tare, deoarece ştia ca nici un episcop nu era pe corabia lui. Atunci l-a întrebat pe bătrân:
- Ce cauţi aici?
Bătrânul a răspuns:
- Nu te teme. Nimeni nu va pieri. Spune tuturor să se întoarcă pe corabie.
Căpitanul a spus:
- De unde ştii că nu va avea lor catastrofa? Doar noi ne scufundă.
Atunci episcopul a grăit:
- Copilul meu, eu sunt din Eghina şi mulţi din cei ce sunt pe corabia ta mă cunosc. Iar acum să faci ce îţi spun: mergi în corabia ta, unde arde candela la icoana sfântului Nicolae, ia-o şi arunc-o în mare.
Căpitanul, fără să realizeze ce se întâmplă, a luat candela şi a aruncat-o în mare. Şi, o, minune! Furtuna a încetat în aceeaşi clipă.
Atunci căpitanul, cu glas tare, a întrebat pasagerii care dintre ei este din Eghina. S-a dovedit că erau mulţi din acel loc. Apoi el a întrebat ce sfânt făcător de minuni s-a proslăvit la ei în Eghina. Toţi într-un glas au răspuns:
- Sfântul Nectarie!
Apoi, făcându-şi semnul Sfintei Cruci, au coborât cu toţii la cabina unde se arătase bătrânul episcop. Dar, bineînţeles, Sfântul Nectarie nu mai era acolo.

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

TROPAR

Mai-marilor Voievozi ai oștilor cerești, rugămu-va pe voi, noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți pe noi, cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupești, păzindu-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul și strigăm: izbăviți-ne din nevoi, ca niște mai-mari peste puterile celor de sus.

Condac 1

Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail si Gavriil, să-i lăudăm noi toți, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amândurora și din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim; unuia grăind : bucură-te, Slujitorule al Legii, iar altuia zicând : bucură-te, Îngere al Darului !

Mihail, ce se talcuieste "puterea lui Dumnezeu", ,,cine este ca Dumnezeu?", este voievodul ostilor ceresti si cel dintai din ceata Sfintilor Arhangheli. El poarta sabie de foc si are slujba de a pazi legea lui Dumnezeu si de a birui puterea vrajmasilor. Cand Lucifer a gresit in cer si au inceput a cadea multime de ingeri, atunci toate puterile ceresti tulburandu-se, a stat Arhanghelul Mihail in mijloc si a strigat: Sa luam aminte! Din clipa aceea a incetat caderea ingerilor, caci toti luand aminte de glasul lui si la greseala ingerilor rai, au cazut inaintea slavei lui Dumnezeu, preamarind numele Lui. Tot Mihail s-a certat cu diavolul in pustiul Arabiei pentru trupul lui Moise, zicand: Certe-te pe tine Domnul! (Iuda 1, 9). De asemenea, el a insotit pe poporul ales din Egipt in pamantul fagaduintei. El a adus cele zece pedepse peste poporul cel impietrit al lui Faraon. El s-a aratat pazitor ostilor lui Isus Navi, caruia i-a zis: Eu sunt Voievodul ostilor Domnului si acum am venit (Iosua 5, 14).
El a stins cuptorul celor trei tineri din Babilon. El a pazit pe Daniil cu viata, in groapa cu lei. El a adus foc si pedeapsa peste cetatile cele desfrinate, Sodoma si Gomora. El a dat biruinta lui Ghedeon in lupta. El a scos viu pe Lot din Sodoma. El a facut multe minuni, precum cea din Colose, minunea din Manastirea Dochiariu (Sfantul Munte) etc. Iar la sfarsitul veacului, tot el, impreuna cu ceata arhanghelilor, va suna din trambita, va scula pe cei morti si va aduna toate limbile la judecata, dupa marturia Sfantului Apostol Pavel care zice: Ca Insusi Domnul, intru porunca, cu glasul Arhanghelului si intru trambita lui Dumnezeu, se va pogori din cer (I Tesaloniceni 4, 16).

Gavriil, ce se talcuieste "barbat-Dumnezeu", este arhanghelul bunelor vestiri de bucurie, care are misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari dumnezeiesti. El nu mai poarta sabie de foc, ci crin de neintinata bucurie. El este foarte dulce la vedere si plin de dumnezeiasca blandete. Pentru aceasta a si fost ales si trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret sa-i vesteasca taina cea mare a intruparii Domnului. Tot el a adus vestea zamislirii Maicii Domnului dumnezeiestilor ei parinti Ioachim si Ana. El a vestit in templu Sfantului Zaharia ca sotia lui va naste la batranete pe Sfintul Ioan Botezatorul. El a dus vestea cea buna Anei, mama proorocului Samuil. Sfantul Arhanghel Gavriil a dus la cer rugaciunea Fecioarei Maria cind petrecea in templu. El i se arata adesea si-i descoperea taine negraite. Ii aducea hrana ingereasca la Sfanta Sfintelor. El a auzit cel dintai despre taina intruparii lui Hristos, mai inainte decat toti ingerii. El a rostit cel dintai numele Preadulcelui Iisus. El a pus nume Sfantului Ioan Botezatorul. El a vestit pastorilor ca in Betleem s-a nascut Mesia. El a cantat cel dintai Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire! (Luca 2, 14). El a invatat pe pastori sa cinte. El a descoperit magilor taina intruparii. El a linistit pe Iosif cind voia sa lase pe Fecioara Maria. El i-a poruncit sa fuga in Egipt cu Pruncul si iarasi sa se intoarca in Nazaret.
Sfantul Gavriil ocroteste pe fecioare, acopera pe mame, pazeste pe prunci, duce rugaciunile cele fierbinti la Dumnezeu si aduce inapoi implinirea cererilor. El slujeste tainelor celor mari si ajuta la inmultirea si mintuirea neamului omenesc. (din predica Parintelui Cleopa la Sf Arhangheli)

Sfântul Ierarh Nicolae Ocrotitorul

Sfântul Nicolae s-a arătat ocrotitor de-a pururi al Sfintei Mănăstiri Suzana

Un fapt care merită menţionat este acela legat de momentul construirii unei noi biserici, din piatră, în 1840. După ce timp de un secol Sfântul Nicolae a protejat lăcaşul de rugăciune, s-a hotărât alegerea unui alt sfânt protector, cu prilejul noii construcţii. Dorinţa ctitorilor nu s-a împlinit nici până astăzi. În ziua sfinţirii, după cum arată un document (una dintre puţinele hârtii vorbitoare ale trecutului) de la 1901, găsit în biblioteca mănăstirii:

„Din curatul senin un mic nor se ivesce pe cer, şi în cel mai scurt timp se măresce acoperând vezduhul, şi încărcat peste măsură varsă asupra monastirei şiroe de apă nesecat; râurile se varsă numai de cât şi furiose es din matca lor. Teleajenul, turbat şi plin de spume inundează văile ducând cu el în vale tot ce întâlnesce în cale, surpând malurile, dărâmând copaci şi rostogolind stâncile!“.

Drept urmare, autorităţile, delegaţii şi clerul prezent, venit pentru serbarea schimbării hramului, au fost cuprinşi din toate părţile de puhoaie, şi-au pierdut veşmintele, cărţile şi toate mirodeniile sfinte necesare pentru sfinţirea bisericii. Ca prin minune, ei au scăpat teferi. Așadar s-a hotărât ca hramul să rămână, în continuare, pe 6 decembrie „Sfântul Nicolae“.

Albul iernii și blândețea sfinților

A-nceput să ningă, vine iarna!:) și atmosfera aceasta mă duce cu gândul la sărbătorile de iarnă, la blândul Ierarh Nicolae, îndreptătorul credinței, chipul blândeților, dăruitorul, marele făcător de minuni și mângăietorul creștinilor, iar pentru a slăvi și a ilustra prezența sa binefăcătoare alături de cinstitorii săi, voi include câteva icoane prin care s-au vădit minunile sale.

Condacul 5 :

Către biserica ta mergând oarecând Vasile, sârguindu-se să-ți aducă dar, a fost răpit de agareni și l-au dat pe el ostașii lui Amira stăpânului lor spre slujbă; iar parinții lui, deși erau intristați, însă n-au încetat a îndrepta către tine rugăciuni și, trecând ziua praznicului tău, de către seară, l-ai pus pe el înaintea lor și, văzând ei această minune, cu tine cântare de bucurie lui Dumnezeu cântau: Aliluia!

Icoana aceasta a fost pescuită de către monahii mănăstirii Stavronikita în perioada iconoclastă. Din ea a curs sânge ca adeverire a faptului că icoana este fereastră spre cer.

Se găsește la bisericuța din portul insulei Aegina. Sfântul Nicolae fiind ajutătotul de seamă al marinarilor.

Icoana neatinsă de flăcări de la biserica Sf. Nicolae Udricani din București

Prin această icoană Sfântul Nicolae și-a revărsat mereu darurile peste această biserică în vremuri de restriște,biserica reînviind din propria cenușă, apoi peste veacuri din degradare.

Sfânta Cuvioasă Parascheva mult folositoarea

Lauda Moldovei și binecuvântarea României

Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Parascheva care a plâns la Biserica Sfânta Vineri-Hereasca din București înaintea demolării

Niciodată nu vom înceta a vesti minunile tale, preacuvioasă, că de n-ai fi stat tu, rugându-te pentru țara aceasta pe care o păzești cu preacuratele tale moaște, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi ușurat de bolile care au venit asupra noastră, pentru păcatele noastre cele multe? Deci dimpreună cu tine cântam lui Dumnezeu : Aliluia ! (condacul 10)

Icoana Maicii Domnului din Korsun

Icoana aceasta ilustrează cel mai bine dragostea maternă, dar și umanitatea Fiului. Provine din Efes și se pare că a fost pictată de Sf.Ap.Luca, numeroasele sale copii sunt foarte răspândite în Rusia. Se cinstește la 9 octombrie cu mare evlavie.

Înălțarea Sfintei Cruci

Tropar

Mântuiește Doamne poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.

,,Smeritul ocrotitor" al Mănăstirii Prislop

În peșteră viețuind în această lume trecătoare, s-a învrednicit de cereștile locașuri. Smerit a fost în viața și plin de simplitate sfântă este și acum, deși s-a făcut ocrotitor minunat al Mănăstirii Prislop.

Mulți află de mănăstire datorită părintelui Arsenie Boca, însă ajungând acolo, găsesc marea comoară de pe aceste plaiuri ivite din mâna Ziditorului. Parcă te așteaptă de mult Sfântul, nevăzut, în peștera sa umilă, dar sfințită și bineînmiresmată de rugăciune și nelipsită de aroma brazilor.

,,Se spune că un tânăr pe nume Ioan, din satul Silvașul de Sus - în hotarul căruia se afla şi Sf. Locaș - a părăsit casa părintească, s-a închinoviat în obştea călugărilor de le Prislop, ducând o viaţă aleasă de rugăciune, împletită cu munca şi săvârşirea de fapte bune. După un număr de ani, dorind să ducă o viată şi mai liniştită, retrasă cu totul de lume, a găsit un loc, ca la 500 metri de mănăstire, pe malul prăpăstios al râului Silvuț, unde şi-a săpat singur, cu mari nevoinţe, o chilie de piatră cunoscută până azi sub numele de "chilia" sau "casa sfântului". Aici şi-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni şi ajunări, întocmai ca marii nevoitori întru cele duhovniceşti din primele veacuri creştine. Dar a fost voia lui Dumnezeu ca viața lui îmbunătăţită să se sfârşească prea devreme. Spune tradiţia populară că pe când îsi facea o fereastră la chilia lui, doi vânători de pe versantul celalat al prăpastiei l-au împuşcat, fără să ştie cine era,confundându-l cu vânatul. Aşa s-a săvârşit din viaţă Cuviosul Sihastru sau Sfântul Ioan de la Prislop.
Nu ştim cu siguranţă când a trăit Cuviosul Ioan de la Prislop. Presupunem că în veacul al XV-lea sau în prima jumătate a celui următor. El a fost, este şi va fi - pentru credincioşii din părţile Hațegului şi Hunedoarei - o pildă vie de sfinţenie, iar "chilia" sau "casa" lui rămâne mereu un loc de pelerinaj şi de reculegere sufletească pentru toţi cei ce caută cuvânt de mângâiere şi de întărire în locurile de mare frumuseţe naturală ale Prislopului, în care au trăit atâţia cuvioşi călugări cu viaţa aleasă şi bineplacută lui Dumnezeu. "
(Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu: "Sfinţi Români", editia 1987)

Sfântul Cuvios este prăznuit pe 13 septembrie în ajunul unuia dintre hramurile Mănăstirii.

Troparul și condacul Sf.Cuv.Ioan de la Prislop

Troparul Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop - glas 1

Iubitorule de nevoință și râvnitorule întru cele sfinte, Cuvioase Părinte Ioane, părăsit-ai cele trecătoare și ai ales pe cele veșnice; luat-ai jugul lui Hristos în Mănăstirea Prislop și în peșteră pustnicească, împreună cu îngerii, L-ai slăvit pe Dumnezeu, pentru aceasta nu înceta a ruga pe Hristos pentru sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ioan de la Prislop

Jugul nevoințelor pe umeri luându-l, lui Hristos ai urmat Cuvioase Ioane. În peșteră nevoindu-te, cu răceala pietrei te-ai împrietenit și podoaba pustniciei ai dobândit. Pentru aceasta în cântări te laudăm zicând: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, lauda Prislopului !

Plângerea Mănăstirii Silvașului

"Și atunci, un tânăr oarecare din sat
Numele lui Ioan, Sfântului Nicodim a urmat;
Din lume și rudenii cu totul a ieșit
De aici la mine a venit.
Într-o stâncă chilie și-a făcut
În care slujind, lui Dumnezeu a plăcut
Și pe el după sfârsit Dumnezeu l-a proslăvit;
Peștera și acum se gasește
Și "Chilia Sfântului" se numește.
Iar după oarecare întâmplare,
Cu a lui Dumnezeu înainte apărare,
Rudele sfântului cele din sat
Moaștele cu totul le-au ridicat
Și in Țara Româneasca le-au adus
La oarecare mănăstire le-au pus.
Însă la neamul lui pururea se pomenește
Fiindcă și o particică din moaștele lui se gasește."
(Scrisă de monahul Efrem la 1762)

Sf.Eufrosin Bucătarul

Acest cuvios s-a născut din părinţi ţărani şi fiind crescut fără de învăţătură, a venit la mănăstire. şi îmbrăcându-se în schima monahicească, s-a făcut slujitor monahilor. Fiindcă petrecea totdeauna în bucătărie ca un om simplu, era defăimat şi luat în râs de către toţi monahii. Dar fericitul suferea toate defăimările cu bărbăţia inimii şi a cugetului şi cu liniştea gândului, fără a se tulbura cât de puţin. Căci, cu toate că era simplu după cuvânt, însă nu era simplu şi cu înţelegerea. Căci în mănăstirea aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era şi un preot iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sârguinţă pentru ca să-i arate Dumnezeu bunătăţile, pe care le vor dobândi cei ce-L iubesc pe El. Sf. Eufrosin bucătarul.

Într-o noapte, dormind preotul, i se arătă în somnul lui că se află într-o grădină şi privea cu mirare şi cu spaimă la bunătăţile cele veselitoare ce se aflau acolo. şi văzu acolo şi pe Eufrosin bucătarul mănăstirii, care sta în mijlocul livezii şi se desfăta de bunătăţile acelea. Apropiindu-se de el, îl întreba: "A cui este grădina aceea? şi cum s-a aflat el acolo?" Iar Eufrosin a răspuns: "Grădina aceasta este locuinţa aleşilor lui Dumnezeu, iar eu pentru multă bunătatea Dumnezeului meu, sunt iertat a mă afla aici". Iar preotul i-a zis lui: "şi oare ce faci în această grădină?" Eufrosin a răspuns: "Eu stăpânesc toate câte vezi aici şi mă bucur şi mă veselesc de privirea şi câştigarea acestora".

Atunci preotul i-a zis: "Poţi să-mi dai ceva din bunătăţile acestea?" Eufrosin a răspuns aşa: "Ia cele ce voieşti din acestea, prin darul Dumnezeului meu". Atunci preotul i-a arătat merele, şi cerea să-i dea din acelea. Eufrosin luând câteva mere, le-a pus în rasa preotului, zicând: "Iată ai dobândit merele, pe care le-ai cerut". şi fiindcă atunci a lovit în toacă pentru ca să se scoale părinţii la Utrenie, s-a trezit preotul.

Și în vremea când socotea că vedenia ce a văzut era vis, a întins mâna la rasa sa, şi, o, minune! a aflat în fapt merele. şi minunându-se de acea preamărită bună mireasmă, a rămas nemişcat multă vreme. După aceea mergând în biserică, şi văzând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit şi l-a jurat ca să-i spună unde a fost în noaptea aceea. Eufrosin a zis: "Iartă-mă, părinte, nicăieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie". şi preotul a zis: "Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, pentru ca să descoperi la toţi măririle lui Dumnezeu, şi tu nu voieşti să arăţi adevărul?" Atunci a răspuns smerit-cugetătorul Eufrosin: "Acolo, părinte, am fost, unde sunt bunătăţile pe care vor a le moşteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care şi tu de mulţi ani ai dorit să le vezi. Acolo m-ai văzut şi pe mine desfătându-mă cu bunătăţile livezii aceleia. Pentru că voind Domnul să te încredinţeze pe sfinţia ta despre bunătăţile celor dorite drepţilor, a lucrat prin mine smeritul această minune". Atunci a zis preotul: "Părinte Eufrosine, şi ce mi-ai dat din bunătăţile livezii?" Iar Eufrosin a răspuns: "Merele cele frumoase şi mirositoare pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă, părinte, iartă-mă că eu sunt vierme şi nu om".

Atunci preotul a povestit la toţi fraţii vedenia ce a văzut. şi printr-aceasta a îndemnat pe toţi a se minuna şi a se spăimânta, şi spre dorinţa binelui şi a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin fugind de mărirea oamenilor, s-a dus pe ascuns din mănăstire. şi s-a depărtat fugind şi rămânând necunoscut până în sfârşit. Iar din merele acelea mâncând mulţi bolnavi, s-au vindecat de bolile lor, întru mărirea lui Dumnezeu.

Minunea Sfântului Arh.Mihail în Colose

Când a trecut prin Frigia ca să propovăduiască Evenghelia, Sfântul Apostol Ioan a prorocit o apropiată vizită providenţială a prinţului arhanghelilor, Mihail, în locul numit Heretopa. Şi într-adevăr, la puţin timp, în acel loc în mod minunat a izbucnit din pământ un izvor vindecător de toată boala. Unul din multii credincioşi care s-au perindat pe la acest izvor, a cărui fiică s-a vindecat prin această apa, a contruit pe acel loc, în semn de recunoştiinţa, o mica biserică închinată Arhanghelului Mihail.

Nouăzeci de ani mai târziu, în această biserică s-a aşezat, spre a practica asceza şi a servi la altar, un tânăr numit Arhip, originar din Hierapolis. Pentru zelul şi dragostea acestui tânăr atlet al lui Hristos, Dumnezeu i-a dat harul de a face minuni şi vindecări. Dar oarecare elini, aprinşi de zavistie din pricina minunilor preamărite ce se făceau în biserica Arhistrategului Mihail, au vrut să abată râul care curgea acolo aproape şi să-l pornească asupra Bisericii, că să înece şi Biserică şi să piardă şi pe Arhip. Dar dumnezeiescul Arhistrateg, însuşi arătându-se şi poruncind lui Arhip să se îmbărbăteze, a lovit cu un toiag piatră, şi făcând cale apei printr-însă, de atunci până în ziua de astăzi, se vede cum acolo este înghiţită apa şi se mistuieşte.

Sfântul Moise - Proorocul Răbdării

,,Moise însă era omul cel mai blând dintre toţi oamenii de pe pământ." (Numerii 12,3)

Sfântul şi slăvitul Prooroc Moise, văzătorul de Dumnezeu, este cel ce a primit legea cea veche pe muntele Sinai, chiar din mâna lui Dumnezeu, şi autorul Pentateuhului (primele cinci cărţi ale Bibliei).
Sfântul Grigore de Nyssa consideră viaţa Sfântului Moise ca o icoană a vieţii duhovniceşti, a înaintării omului spre Dumnezeu.
Eu îl percep drept Proorocul Răbdării deoarece a răbdat mereu, de-a lungul pribegiei prin deșert, necredința și îndoielile poporului evreu, dar și pentru faptul că blândețea implică răbdarea.Sfântul Prooroc este grabnic ajutător celor care suferă de patima mâniei.
Pomenirea lui se face la 4 septembrie şi în Duminica strămoşilor

1 septembrie - Începutul anului bisericesc, Sf.Dionisie Exiguul (Smeritul) și Sf.Cuv.Simeon Stâlpnicul

Trebuie să ştim că Biserica lui Dumnezeu prăznuieşte Indictul ("Indiction" la români însemnă: poruncă şi arătare), luând obicei de la cei batrâni; că era obicei, la români, să se facă începătură anului de la acest Indiction, adică la 1 septembrie.
Şi pentru că în această zi a intrat Domnul nostru Iisus Hristos în Sinagoga iudeilor, şi dându-I-se cartea lui Isaia proorocul, şi deschizând-o a aflat locul unde era scris: "Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns a binevesti săracilor, a vindeca pe cei zdrobiti la inimă, a propovădui robilor slobozenie şi orbilor vedere. A slobozi pe cei sfărâmaţi întru usurare, a propovădui anul Domnului cel primit" (Luca 4, 16-22 dupa Isaia 61, 1-2). Apoi dând cartea slugii şi sezând a zis: "Că astăzi s-a plinit Scriptura aceasta în urechile voastre". Cât s-au şi mirat popoarele de cuvintele darului ce ieşeau din gura Lui.
De asemenea, tradiţia spune că şi poporul evreu a intrat in Ţara Făgăduinţei în această lună de Septembrie.

Troparul Sf.Dionisie cel

Smerit :

Ca o rază strălucitoare ce luminează toată lumea te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Dionisie, cel ce ai socotit curgerea timpului după Nașterea lui Hristos și ai făcut cunoscute rânduielile Sfinților Părinți. Pentru aceasta iți cântăm cu bucurie: Slavă Celui ce ți-a dat ție înțelepciune; Slavă Celui ce te-a binecuvântat pe tine; Slavă Celui ce lucrează prin tine sfințirea vieții noastre!

Sfântul Alexandru din Svir

Sf. Alexandru din Svir, praznuit pe 30 august, numit si Proorocul Sfintei Treimi, este unul din marii cuviosi, cinstit si vestit in intreaga Rusie pentru viata sa si minunile pe care le-a savarsit si le savarseste pana in zilele noastre. Pe locul unde Insusi Dumnezeu i s-a aratat, pe malul lacului Roscinsk, in apropierea raului Svir, s-a ridicat mai tarziu Manastirea Sfanta Treime, care acum este cunoscuta ca Lavra Sfantului Alexandru Svirski.

Cea mai mare minune sunt insa sfintele sale moaste, caci Dumnezeu a proslavit trupul lui si dupa trecerea din lumea aceasta, spre indreptarea si folosul nostru.Trupul Cuviosului este intreg si neschimbat nici macar la culoare; desi Sfantul a plecat din viata aceasta acum aproape 500 de ani, el pare ca doarme! Faţa s-a pastrat foarte bine, iar partile care putrezesc la omul obisnuit in primul rand tesuturile moi ale buzelor, nasului si urechilor sunt neatinse. La mana dreapta deschisa cu palma in sus se vad clar si firesc, ca la orice om viu, liniile palmei; s-au conservat mainile muncite greu, cu buricele degetelor batucite si unghii intregi! Piciorul intreg si nestafidit, de culoare galbui maronie. Moastele izvorasc mir din abundenta. Este singurul Sfant al Noului Testament caruia Sfanta Treime i S-a aratat in chipul celor trei Ingeri cu sceptru in mana, pe la anul 1506, poruncindu-i sa construiasca o biserica in numele Sau. A trecut la cele vesnice la 30 august 1533 la varsta de 85 ani.

Video cu imagini din biserica care adaposteste moastele Sf.Alexandru din Svir : http://www.youtube.com/watch?v=Knuc2m3y71o&feature=channel_page sursa: http://filmeortodoxe.blogspot.com/2009/03/sfalexandru-din-svir-saint-alexander-of.html

Acatistul Sfântului Alexandru din Svir (30 august) : http://www.sarbatori-crestine.ro/acatiste-paraclise-rugaciuni/acatistul-sfantului-alexandru-din-svir-30-august-2/

Alt articol frumos cu multe poze: http://logos.md/2009/04/30/sfantul-alexandru-din-svir-1448-1533-%e2%80%93-sfantul-care-s-a-invrednicit-sa-vada-sfanta-treime/

Tăierea Capului Sfântului Ioan

Icoana de hram a Mănăstirii Topolnița

De fiecare dată această sărbătoare îmi amintește de Sfânta Mănăstire Topolnița :

Este o mănăstire de călugări, cu hramul Tăierea Capuluui Sfântului Ioan Botezătorul (29 august), situată în comuna Izvorul Bârzii județul Mehedinți, la 27 km de Drobeta Turnu Severin. Tradiția o atribuie lui Radu I Voievod, picturile murale în frescă, în stil bizantin, aparțin fiului său, Curia vel paharnic, realizate de Gheorghe grecul si Dima românul în 1673, fiind marcate de tabloul cu Judecata de Apoi pe fațada de vest, rar întalnit in iconografia Țarii Românești.
Catapeteasma este din lem, construita in anul 1762, iar turn-clopotnita si incinta din zid sunt din secolul XVII.
În incinta sa se găsesc pietrele funerare ale ctitorilor împodobite cu înaltă măiestrie.
A fost ctitorită mai apoi de boierii Craiovești, in sec XVI, pe locul unei biserici ridicate după tradiție de Sfântul Cuvios Nicodim(se pare ca prima ctitorită după Măn. Vodița) apoi biserica este reconstuita intre 1645 si 1646 de marele capitan Lupu Buliga. Minunat este faptul că se păstrează pictura originală din 1673.